Universitatea de Vest din Timișoara propune un program de studii postuniversitare în domeniul aplicațiilor informatice „Antreprenoriat în Blockchain”, care va fi moderat de antreprenorul Mihai Alisie, cofondator al proiectului Ethereum. Domeniul aplicațiilor informatice de tip Blockchain se bazează pe sectorul tranzacțiilor cu criptomonede. O astfel de tehnologie tip Blockchain se află la baza generării monedei virtuale Bitcoin și are aplicabilitate în diverse domenii.
Cursul se adresează atât celor interesați de dezvoltarea unei cariere în domeniul blockchain, cât și celor ce vor să obțină mai multe informații despre o piață actuală și în continuă ascensiune. Programul postuniversitar „Antreprenoriat în Blockchain” este gestionat de către Facultatea de Matematică și Informatică din UVT, în cadrul căreia se află un grup de cercetare interdisciplinară în Blockchain și programare a criptomonedelor. Coordonatorii grupului sunt cadrele didactice Viorel Negru și Ciprian Pungilă.
Noul program de studii postuniversitare implică și Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor UVT și se bazează pe contribuţia unor specialiști de prestigiu timișoreni, din cadrul UPT și UIST. Antreprenorul Mihai Alisie este cofondator al proiectului Ethereum, al doilea cel mai mare proiect din piaţa criptomonedelor din lume. Proiectul pe care l-a dezvoltat, Ethereum, avea anul trecut o capitalizare de piaţă de 23 miliarde dolari şi o valoare de circa 215 dolari per monedă.
Alături de el vor susține module de curs și seminare dascăli și profesioniști în domeniu, precum: viceguvernatorul BNR Leonardo Badea, managerul Armand Doru Domuța, antreprenor Restart Energy Timișoara, cercetătorii universitari: Carmen Holotescu (UIST), Valentin Munteanu (UVT), Bogdan Dima (UVT), Răzvan Bogdan (UPT) și Cristian Cira (UVT). Planul de învățământ al programului propus include discipline fundamentale și opționale, printre care se află cursurile de „Fundamente tehnice blockchain în sistemele descentralizate și bazate pe permisiuni”, „Programarea aplicațiilor pe diferite platforme blockchain”, „Oportunități antreprenoriale în blockchain”, „Modele descentralizate în economie și societate”, „Aplicații Blockchain în domeniul financiar” sau „Aplicații Blockchain în energie”, „Aplicații Blochchain în educație” și „Aplicații pentru lanțuri de distribuție”, oferta pentru cursurile opționale urmând să crească. Programul de studii se va desfășura pe durata a 12 săptămâni (10 săptămâni de cursuri, 2 săptămâni de pregătire a proiectului final), în sistem modular, fiind organizat în format hibrid (F2F si virtual). Pentru anul universitar 2020-2021, programul urmează să funcționeze în format online, prima serie debutând în a doua parte a lunii august. Programul propus este puțin diferit față de cursurile obișnuite din cadrul programelor UVT și presupune activități cu o durată de câte 2 ore în zilele lucrătoare și de 5 ore în zilele de sâmbătă, cu asistență online zilnică a cursanților, realizată de către mentori. Cursanții vor fi selectați printr-o etapă de admitere în cadrul programului, mai exact o probă de tip interviu, iar la final vor susține un examen de proiect practic, evaluat de comisia de finalizare a programului. Înscrierile la acest curs se vor desfășura în luna iulie. Până la data de începere oficială a înscrierilor, cei interesați se pot preînscrie la acest program de studiu postuniversitar, prin trimiterea unei scrisori de intenție și a unui CV la adresa de e-mail: blockchain.info@e-uvt.ro.
„UVT se integrează în cercul de elită al universităților care și-au deschis un domeniu special al studiilor universitare și cercetării prin programe dedicate tehnologiilor Blockchain. Este un nivel de avangardă al programelor de studii dedicate tehnologiilor de criptare, prin care se deschide o nouă eră digitală, cu aplicabilitate în economia reală. UVT, centrul universitar timișorean și, bineînțeles, România, se alătură astfel cercului universităților de prestigiu și țărilor în care se studiază domeniul Blockchain, așa cum sunt prestigioasele Massachusetts Institute of Technology (MIT) și Cornell University din SUA, sau IT University Copenhaga și University of Nicosia, din Europa. Pentru cei interesați de tehnologiile viitorului, profesioniști din elita domeniilor IT și a limbajelor avansate de programare, dar mai cu seamă pentru cei care sunt convinși că învățarea este o pasiune continuă, UVT este cea mai oportună alegere.”, a declarat Marlen Pirtea, rectorul UVT.