UVT câștigă proiectul CIRCUZEN în economia circulară

institutul de cercetari avansate de mediu (icam) universitatea de vest timisoara

Proiectul de cercetare a fost lansat în acest an de Agenția Universitară a Francofoniei, în cadrul competiției RESCI-ECO. 

Proiectul care vizează domeniul economiei circulare a fost depus de echipa Laboratorului de Dezvoltare Durabilă și Amenajarea Teritoriului (LDD- AT) din cadrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al UVT. Laboratorul este condus de profesorul Nicolae Popa, responsabilul proiectului.

Cercetătorii de la Universitatea de Vest din Timișoara vor colabora, în cadrul acestui proiect, cu cei din Franța, de la Universitatea din Angers, cu cercetători de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și de la Universitatea Manuba din Tunis, Tunisia. Aceștia urmează să dezvolte modele de analiză cu privire la  comportamentele comunităților urbane față de economia circulară.

Totodată, vor fi realizate studii de caz pentru evaluarea performanțelor politicilor publice și a gradului de conștientizare a economiei circulare în Cluj-Napoca, Timișoara, Angers (Franța) și Tunis (Tunisia).

„Prin acest proiect, echipa coordonatoare urmărește și creșterea gradului de implicare a ICAM UVT în sfera cercetării aplicate a economiei circulare, în dialog deschis cu echipe de cercetători de la alte universități din țară și din străinătate și cu mediile social-economice respective.”, au transmis reprezentanții UVT.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/