USR vrea ca „Fără penali în funcții publice” să ajungă în Constituție, pentru ca niciun „Dragnea” să poată schimba legea

sursa foto: jurnalul olteniei

Proiectul „Fără penali în funcții publice” a fost aprobat în această săptămână în Parlament, dar USR vrea să meargă mai departe, pentru a fi sigur că nimeni nu va încerca să schimbe legea. Așadar, se dorește declanșarea referendumului pentru trecerea acestei legi în Constituție, a anunțat Nicu Fălcoi, deputat USR de Timiș.

O decizie majoră a fost luată în Parlament, în această săptămână. Camera Deputaților a adoptat două legi care prevăd faptul că nicio persoană condamnată nu poate candida la alegerile locale și parlamentare. Nicu Fălcoi, deputat USR de Timiș, a ținut să acuze PNL-ul pentru faptul că se laudă cu unul dintre proiecte, deși acestea ar fi inițiative ale USR.

Fără penali în funcții publice este un proiect de care USR este legat, ani de zile ne-am ocupat de acest lucru. Am adunat peste un milion de semnături pentru a trece în Constituție acest lucru. Cea mai mare realizare a Parlamentului de săptămâna aceasta este adoptarea a două legi care fac ca la următoarele alegeri să nu mai avem candidaturi a unor persoane care au fost condamnate definitiv pentru fapte cu intenție și a pedofililor, mai ales. Ținerea la sertar și rezistența la schimbare a vechii clase politice au făcut ca astfel de legi să fie adoptate după foarte mult timp de când ele au fost inițiate. Sigur, acum PNL-ul se laudă foarte tare cu unul dintre cele două proiecte adoptate săptămâna asta, dar să nu uităm de atitudinea pe care au avut-o atunci când eram în stradă și strângeam semnături pentru Fără penali în funcții publice”, a afirmat Nicu Fălcoi.

Parlamentarul de Timiș a anunțat că USR merge mai departe cu inițiativa „Fără penali în funcții publice”, astfel că se va încerca declanșarea referendumului pentru trecerea acestei reglementări în Constituție.

Este o victorie importantă în Parlament, dar nu este suficient, în opinia mea, pentru că mâine-poimâine ne putem întâlni cu unul ca Dragnea care să vină să schimbe aceste legi fără nicio problemă. Săptămâna viitoare, pentru marți, Comisia pentru constituționalitate din Senatul României a fost convocată tocmai pentru a încerca să punem pe ordinea de zi proiectul Fără penali în funcții publice și declanșarea referendumului pentru trecerea acestei reglementări în Constituție, astfel încât să nu mai avem parte de vreun alt Dragnea care să încerce să schimbe aceste lucruri”, a explicat Nicu Fălcoi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/