USR Timișoara cere aleșilor PNL și PSD de Timiș să se opună „confiscării banilor timișorenilor”

paula romocean, consilier local usr, presedinta usr timisoara
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

USR Timișoara critică ordonanța care interzice primăriilor să plătească facturi pentru lucrări deja efectuate, peste un anumit prag, și să semneze contracte noi de investiții, deși au banii necesari în buget.

„USR le amintește parlamentarilor PNL și PSD de Timiș că prima lor datorie este față de cetățenii care i-au ales, din Timișoara și Timiș. Responsabilitatea lor este să se asigure că plățile pentru lucrări sunt făcute la timp, nu doar din respect pentru constructori dar și pentru a face economia locală să aibă bani și să aducă prosperitate. Responsabilitatea lor este să ajute primării să semneze noi contracte pentru modernizarea Timișoarei și Timișului, de care cetățenii au nevoie. Nu aveți nicio răspundere față de speciali, nu ei v-au ales.”, a declarat Paula Romocean, președinta USR Timișoara.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Potrivit USR Timișoara, prin această ordonanță, Executivul ar urmări ca banii să ajungă, la sfârșitul anului, în fondul de rezervă al Guvernului de unde să plece spre plata pensiilor speciale. Costul total al pensiilor speciale, fără cele militare, este, potrivit USR, de 1,8 miliarde de lei în 2023, față de 1,6 miliarde de lei în 2022.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/