USR, reacție cu întârziere în cazul șantierului de pe drumul spre autostradă

foto dumbravita dj691

După ce plenul CJ Timiș s-a pronunțat cu privire la suplimentarea fondurilor pentru lucrările de modernizare ale drumului județean care duce spre autostradă, consilierii USR trag un semnal de alarmă și spun că finanțarea europeană este în pericol să fie pierdută. 

„Trebuie să tragem un semnal de alarmă serios: Consiliul Județean Timiş este în pericol de a pierde finanțarea europeană pentru DJ 691, drumul ce leagă Timișoara de autostrada A1 prin Dumbrăvița! (…) Proiectul a fost gestionat de administratorul public, Marian Vasile, iar starea dezastruoasă în care se află acum proiectul i se datorează. Rezilierea contractului a venit abia în septembrie 2022, la mai mult de un an de la momentul în care USR Timiş a propus această soluție: mai mult de un an pierdut, în care nu s-a lucrat aproape nimic! Cum se justifică administrația județeană PNL în faţa timișenilor care și-au stricat mașinile și au îndurat cozi enorme un an întreg din cauza ignoranței lor?”, se întreabă consilierii județeni USR într-un comunicat transmis presei.

Aleșii USR se arată sceptici cu privire la faptul că lucrările vor fi gata până la finalul anului, dată până la care pot fi decontate prin fonduri europene: „Data limită oficială până când lucrările pot fi decontate prin fonduri europene este 31 decembrie 2023, iar cel mai optimist calendar propus ieri în plenul Consiliului Județean depășește cu mai mult de 5 luni această dată. Ceea ce ar putea fi cea mai mare și mai importantă investiție a Consiliului Județean Timiș se poate transforma într-un eșec istoric datorită inacțiunii lui Alin Nica și Marian Vasile!”

Conducerea CJ Timiș respinge scenariul adus în discuție de USR.

„Consilierii USR spun că am amânat rezilierea contractului cu constructorul, însă, nu iau în considerare că orice reziliere trebuie făcută conform legii, altfel instituția riscă procese costisitoare și blocarea pe termen nedefinit a șantierului în cauză. (…) Am coordonat ședințe cu toate părțile implicate, ședințe care pot fi dovedite cu minutele existente și am făcut multiple vizite pe șantier. Constant, am împins înainte execuția lucrărilor și am calculat penalități constructorului.”, a declarat Marian Vasile, administratorul județului Timiș.

La rândul lui, Alin Nica precizează că în cazul unui eventual eșec al proiectului, vinovată ar fi Primăria Timișoara, nu CJT.

„Recomand consilierilor USR să fie mai atenți și mai prezenți în plen, să nu mai participe doar fizic sau online cu camera închisă. (…) După 2 ani și jumătate de la preluarea mandatului, chiar lipsiți de experiență, consilierii USR ar trebui să înțeleagă mai mult din ce se întâmplă în plen și ar trebui să se aplece cu mai multă atenție și considerație asupra muncii și eforturilor aparatului de specialitate al CJ Timiș. (…) În cazul puțin probabil în care proiectul DJ691 va eșua, cea mai mare parte de vină este la Primăria Timișoara care ani de zile a sabotat investiția noastră. Am solicitat în repetate rânduri Primăriei Timișoara să ne predea stâlpii, astfel încât să putem preda întregul amplasament constructorului și să dăm ordin de începere inclusiv pe tronsonul Dumbrăvița, dar refuzul Primăriei Timișoara este binecunoscut.”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș.

CITEȘTE ȘI: Bani mai mulți pentru finalizarea DJ 691, spre autostradă. Explicația CJT

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/