USR, pe primul loc în Timiș. Urmează AUR și PSD

alegeri parlamentare timisoara 2024 (1)

Peste noapte au fost centralizate procesele-verbale de la cele 619 secții de votare din județul Timiș. Rezultatele oficiale arată că USR se menține pe primul loc în rândul preferințele timișenilor, la fel ca la turul I al prezidențialelor. 

În Timiș, USR a obținut, după centralizarea tuturor procesele-verbale, 60.995 de voturi la Senat, un procent de 20,08%, iar la Camera Deputaților – 59.444 voturi, adică 19,59%. Partidul primarului Timișoarei este urmat, în opțiunea alegătorilor, de AUR care a primit, la Senat, 57.496 voturi, adică 18,93%, iar la Camera Deputaților – 55.752 voturi (18,38%).

PSD a obținut la Senat 55.961 voturi (18,42%), iar la Cameră – 54.713 voturi (18,03%). PNL vine pe patru, cu 39.398 de voturi, un procent de 12,97% la Senat, respectiv 38.315 voturi la Cameră, adică 12,63%.

Partidul S.O.S. România e pe 5 cu 7,22% la Senat și 6,83% la Camera Deputaților; Partidul Oamenilor Tineri are 6,77% la Senat și 6,45% la Cameră.

În Timiș, UDMR a obținut 3,11% din voturi la Senat și 3,01 la Camera Deputaților și Forța Dreptei – 2,06% Senat cu 1,74% la Camera Deputaților.

rezultate finale timis alegeri parlamentare 2024 (1)

SENAT – rezultate finale Timiș (sursă: roaep.ro)

rezultate finale timis camera deputatilor (1)

CAMERA DEPUTAȚILOR – rezultate finale Timiș (sursă: roaep.ro)

rezultate finale timis camera deputatilor (2)

rezultate finale timis camera deputatilor (3)

harta votului timis alegeri parlamentare 2024

Harta votului în Timiș – alegeri parlamentare 2024 (sursă: roaep.ro)

În Timiș au votat 308.533 de alegători, o prezență la vot de 48,92%.

Ce urmează?

Potrivit legii, după ziua votului, AEP trebuie să anunțe rezultatele oficiale finale ale alegerilor, apoi CCR le va valida, respectiv va confirma repartizarea mandatelor în Parlament.

Mandatul parlamentarilor în funcție expiră în 21 decembrie, data la care în urmă cu fix patru ani erau validați. Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri, potrivit Constituției. Vă reamintim că și cel de-al doilea mandat al președintelui în funcție, Klaus Iohannis, se încheie tot la 21 decembrie. Asta înseamnă că, în acest an, Parlamentul nou ales va fi convocat de următorul președinte.

După  constituirea Parlamentului, președintele României desemnează un candidat pentru funcția de premier. Prim-ministrul desemnat prezintă programul de guvernare și lista miniștrilor în fața Parlamentului, care trebuie să acorde votul de încredere. Dacă guvernul este votat, miniștrii depun jurământul în fața președintelui și își preiau mandatele.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/