USR denunță campania murdară a PNL împotriva Elenei Lasconi: „Campania de fake news trebuie să înceteze!”

elena lasconi, candidat usr alegerile prezidentiale

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, solicită PNL și candidatului PNL Nicolae Ciucă să înceteze de urgență să promoveze clipuri false împotriva Elenei Lasconi.

Recent, mai mulți reprezentanți PNL, printre care și Tănase Stamule, au distribuit un clip falsificat cu scopul de a o denigra pe Elena Lasconi. Clipul, creat prin scoaterea din context a unor pasaje, a fost promovat cu peste 8.000 de lei de pe o pagină falsă, pentru a ajunge la cât mai mulți români.

Gestul PNL nu are nicio legătură cu onoarea despre care doar vorbește Nicolae Ciucă. Dacă domnia sa mai are, totuși, un strop de onoare, să prezinte public scuze pentru derapajul partidului pe care îl conduce.

„Este inadmisibil ce face PNL. Știu și ei că Nicolae Ciucă nu are nicio șansă să intre în turul 2 și acționează din disperare, cu manipulări și răspândirea de fake news-uri. Le cer să se oprească. PNL ar trebui să voteze moțiunea de cenzură împotriva PSD, ar trebui să iasă de la guvernare și să vină alături de Elena Lasconi, să vină alături de noi în lupta pentru o Românie cinstită și dreaptă, nu să înceapă o campanie de dezinformare”, a declarat Ionuț Moșteanu.

USR consideră că astfel de acțiuni sunt o rușine și că politicienii din vechiul sistem continuă să practice manipularea și să răspândească știri false pentru a înșela electoratul.

„PNL trebuie să înțeleagă că manipulările, paginile false și campaniile de denigrare nu îi ajută, nu acesta e drumul pentru o Românie mai bună. Este timpul ca Ciucă și echipa sa să înceteze aceste practici demne de anii ‘90, similare cu acțiunile Rusiei în Republica Moldova. Elena Lasconi e singurul candidat care poate să strice combinațiile Ciolacu-Simion, iar românii știu asta. Vreau să cred că PNL va renunța la aceste practici și va alege să construiască alături de noi, pentru că adversarul real și pericolul pentru democrație este PSD, nu Elena Lasconi”, a continuat Ionuț Moșteanu.

„Aceasta este o deturnare a democrației și o ofensă adusă cetățenilor României. Cerem public PNL să șteargă toate clipurile false, să oprească această campanie de pe pagini false și să prezinte imediat scuze”, a conchis liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu.

Regăsiți mai jos declarația reală a Elenei Lasconi, precum și captura paginii de pe care a fost răspândit de PNL fake news-ul. Fake vs. realitate .

(Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, realizat de CREATIVE MEDIA PUBLICITY SRL, cod unic CMF 31240009)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/