USR Caraș-Severin contestă programarea voturilor cărășenilor

andrei plujar usr caras severin

Filiala Județeană a USR avertizează și amenință cu plângeri penale dacă procedura legală de predare a voturilor către BEJ nu va fi respectată.

Prefectul de Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a anunțat că venirea cu buletinele de vot la Biroul Electoral Județean (BEJ), după închiderea urnelor, se va face după un program bine stabilit, evitându-se astfel îmbulzeala anilor trecuți.

Pentru prima data, după desfășurarea alegerilor din ’89, venirea cu rezultatele la Biroul Electoral Județean se face după un grafic aprobat chiar de Ministerul Afacerilor Interne. Grafic la care ținem foarte mult și am convenit cu cei din structurile MAI, Poliție și Jandarmerie, să fie respectat întocmai”, a declarat prefectul Ioan Dragomir.

După declarația acestuia, reprezentanții USR Caraș-Severin au reacționat, precizând că, pentru nerespectarea procedurilor legale, vor fi depuse plângeri penale.

Conform deciziei BEC pentru alegerea președintelui 2024, locțiitorii și președinții secțiilor de votare au obligația de a supraveghea și preda voturile și toate materialele din secția de vot către personalul Biroului Electoral Județean. Structurile MAI care asigură paza nu se pot substitui atribuțiilor președinților și locțiitorilor din secțiile de votare. Conform informațiilor noastre, prefectul de Caraș-Severin a transmis o programare pentru asigurarea transportului din secțiile de votare la BEJ. Conform graficelor prefecturii, în unele UAT-uri, președinții sunt ținuți până mâine dimineață în secțiile de vot sau sediile primăriilor. În această perioadă, voturile nu pot rămâne nesupravegheate de către președinți sau locțiitori! Delegații USR au depus deja întâmpinări în acest sens, iar pentru nerespectarea procedurilor legale vom depune plângeri penale. De asemenea, menționăm că au fost deja multiple cazuri în care s-a semnat procesul verbal în alb, iar delegații USR au depus întâmpinare în secția de votare. Vom depune contestație și în BEJ pentru încălcarea articolului 49, alin 1 și 2 din legea 370 din 20 septembrie 2004 republicată”, a transmis USR Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/