Biroul Electoral Judeţean a finalizat centralizarea voturilor de la alegerile de duminică, 10 iunie, iar primarii nou sau realeşi încep să se instaleze pe funcţii. Potrivit datelor statistice, USL conduce detaşat, cu primari în cinci din cele opt oraşe şi în 58 din cele 69 de comune.
Fie că au candidat sub sigla USL, fie pe liste separate din partea PNL sau PSD acolo unde nu s-au înţeles în privinţa unui reprezentant comun, primarii social democraţi şi liberali s-au situat în preferinţele electoratului la alegerile de duminică. Astfel, USL PSD a reuşit să câştige 13 mandate, la egalitate cu USL PNL. Cele mai multe primării le-a bifat PNL, care va trimite în fotoliul de edil-şef nu mai puţin de 21 de candidaţi, cu cinci mai mult decât colegii de alianţă din PSD. Marele perdant al alegerilor locale de anul acesta, fostul partid de guvernământ nu a reuşit să adune voturi decât pentru şase primării din judeţ. PC, PNŢCD şi Uniunea Croaţilor din România s-au ales şi ele cu câte un mandat, în timp ce UNPR a câştigat două primării.
Lista completă a primarilor din toate localităţile judeţului.
USL-PSD
USL-PNL
PNL
PSD
PDL
USL-PC
1. Aurel Jivan – Ticvaniu Mare
PC
PNŢCD
1.Nicolae Bordea- Brebu Nou
UCR
1.Mihai Radan- Caraşova
UNPR
1.Ion Ilie Hârțăucă- Copăcele
2.Petru Haţegan- Iablaniţa
Dr. Adrian Bădescu, co-lider RBL Banat & fondator Medici’s – MedLife, organizează la Reșița momentul cheie al anului: conectarea mediului de business cu proiectul „Antreprenorești – Adoptă un Sat”....
În lumea artei, există creatori care nu lucrează doar cu materia, ci și cu emoția. Pentru reșițeanul Ioan Prodan, sculptura a devenit de-a lungul anilor mai mult decât o...
Alina Dragomir |
12 May 2026
Raluca Pantea |
16 May 2026
Raluca Pantea |
16 May 2026
Ilie Bolojan, la Timișoara: Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va fi în opoziție
Roxana Bălan |
16 May 2026
„Dream on” – povestiri SF despre lumea de mâine, noua carte a scriitorului reșițean Daniel Botgros
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

