Uriah Heep e istorie! Bătaie de joc la adresa fanilor din România, atitudine de amatori!

Legendară pe tot globul, trupa britanică fondată 1969 s-a aflat pe punctul de a veni în România, pentru concertul de la Custom Reșița, cu mâinile în buzunar. Cu două zile înainte de deschiderea festivalului a anunțat că nu mai urcă pe scena din Poiana Golului!

 Line-up-ul festivalului va suferi modificări pentru seara de sâmbătă, 6 iulie, au anunțat organizatorii festivalului de pe platoul panoramic de deasupra Reșiței. Din nefericire, în acest moment Uriah Heep are o problemă tehnică legată de transferul instrumentelor din US, problemă pe care am încercat împreună  să o rezolvăm în ultimele zile. Vă rugăm să transmiteți fanilor români regretul față de această situație cu promisiunea returnării banilor celor care au achiziționat bilete de o zi pentru acest artist”, a transmis reprezentantul GNB Agency.

Potrivit organizatorilor, Uriah Heep a încasat avansul, așa cum se practică la orice astfel de eveniment și a primit tot ceea ce a cerut din punct de vedere tehnic. Problema ar fi că membrii trupei și impresarul acesteia nu s-au asigurat că timpul scurs de la cel mai recent concert, susținut în SUA, până la Custom Reșița e suficient pentru ca tobele, chitarele și celelelate instrumente muzicale să ajungă în România. Pe site-ul oficial Uriah Heep, nimic. Pe pagina oficială de Facebook, la fel. Nicio scuză, nimic, nimic pentru fanii care au cumpărat deja bilete. Calculele ar fi fost făcute pentru transport pe vapor, adică varianta cea mai ieftină. Avionul le-ar aduce la timp, dar pe mult mai mulți bani, așa că Uriah Heep a preferat să-i lase pe fanii români și pe cei care vin de peste tot la Reșița cu ochii în soare. De fapt, în fața unei scene pe care vor urca destule nume mari, după cum urmează:

 

Vineri 5 iulie

CAMERA 101

ROCKABELLA

GÂNDUL MÂȚEI

ALTAR

DORO

THE RASMUS

CELELALTE CUVINTE

 

Sâmbătă 6 iulie

DIMITRI`S BATS

BABY ELVIS

MELTING DICE

ALTERNOSFERA

MASSIVE WAGONS

JOHN NEWMAN

 

Duminică 7 iulie

ADAM`S NEST

MULTIVERSE

THE ROAD BAND & DEAN BOWMAN

UDO

ALEX CALANCEA & LUPII

BYRON

EMIR KUSTURICA & THE NO SMOKING ORCHESTRA

„În doar două zile, Poiana Golului din Reșița va răsuna cu hiturile rock și pop-rock a mai multor trupe internaționale și cu piese fresh de la peste zece trupe românești în cadrul Festivalului Custom Reșița. Pe lângă muzica bună, o atmosferă de poveste în natură și oameni frumoși, organizatorii au pregătit diferite activități în aer liber de care se pot bucura toți participanții, printre care amintim beer pong, ateliere de tatuaje, face painting, tir cu arcul, dar și prezența clubului moto MC Trust și a echipei de fotbal american Reșița Locomotives”, anunță organizatorii.

Mai mult, au fost puse la dispoziția festivalierilor și multiple unități de cazare, ce pot fi accesate direct de pe site-ul customresita.ro/unitati-cazare/, dar și un camping pentru corturi destinat celor care își doresc să se conecteze cu natura.

Iar pentru persoanele care vizitează Reșița pentru prima dată datorită evenimentului din 5, 6 și 7 iulie, obiectivele turistice din zonă abia așteaptă să fie descoperite; aici enumerăm câteva dintre ele:

  • Muzeul de locomotive din Reșița
  • Pontonul de la Văliug
  • Muzeul Cineastului Amator
  • Satele Gărâna și Brebu
  • Lacurile Trei Ape și Gozna
  • Lanul de lavandă de la Carașova

Astfel, prin intermediul festivalului, Reșița devine capitala muzicii rock și pop-rock pentru trei zile de neuitat, petrecute într-un cadru idilic, deasupra orașului.

Mai multe detalii pe:

Facebook: https://facebook.com/customresita

Instagram: https://instagram.com/customresita

Link bilete: http://bit.ly/Custom2019

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/