Urgențele medicale, noua prioritate a Spitalului Județean Reșița! 1,5 milioane de euro pentru heliport și extinderea UPU!

Echipă de conducere nouă și proiecte noi la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Managerul interimar, dr. Cristina Bacer, a organizat o conferință de presă la sediul instituției pentru a prezenta planurile unității medicale.

În cadrul acestei conferințe de presă, managerul interimar a anunțat că, împreună cu specialiștii din Consiliul Județean, se pregătește un proiect cu finanțare europeană de 1,5 milioane de euro, proiect ce ar presupune realizarea unui heliport, dar și modernizarea Unității de Primire Urgențe.

„O posibilă locație pentru heliport ar fi parcarea aceasta laterală, iar clădirea UPU va fi construită de la zero, cel mai probabil vis a vis de actualul sediu, fix lângă gard”, a spus dr. Cristina Bacer.

Lucrurile nu sunt, însă, definitivate, ci doar în stadiul de studii de fezabilitate. Dacă nevoile o cer, heliportul poate fi amplasat chiar și pe o clădire. De asemenea, managerul interimar a spus că finanțarea se va face din fonduri europene, dar prin Ministerul Sănătății.

Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Reșița nu are numai probleme de amplasare sau logistică, ci și de personal, având mare nevoie de medici specialiști în medicina de urgență. De altfel, Cristina Bacer a anunțat că a demarat procedurile pentru încadrarea tuturor posturilor vacante de medici, asistente și infirmiere, cu speranța că va mai reduce din deficitul de personal medical din spital.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/