Un bărbat în vârstă de 83 de ani este căutat de autorități, după ce a dispărut fără urmă duminică, 29 iunie.
UPDATE ora 17.00
Bărbatul dat dispărut a fost găsit de polițiști
„În urmă cu puțin timp, bărbatul de 83 de ani a fost găsit de polițiști la o distanță de aproximativ 2 km de locul dispariției, în pădure, căzut într-o zonă cu vegetație înaltă. Acesta era dezorientat și vizibil deshidratat, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din relatările acestuia, ar fi plecat de la stână în urmă cu 2 zile și, pe fondul problemelor de sănătate, nu a mai găsit drumul de întoarcere. În acest moment se află în siguranță, sub supraveghere medicală”, transmite IPJ Caraș-Severin.
ȘTIRE INIȚIALĂ.
Polițiștii din Caraș-Severin sunt în alertă și desfășoară ample căutări pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 83 de ani, dispărut duminică, 29 iunie, din apropierea localității Slatina Timiș.
Dispariția a fost semnalată luni, 30 iunie, în jurul prânzului, de un bărbat care a anunțat că ciobanul său a plecat de la stâna aflată la 9 kilometri de localitatea Slatina Timiș și nu a mai putut fi contactat. Bărbatul le-a mai povestit polițiștilor că ultima convorbire telefonică avută cu cel dispărut a fost în data de 29 iunie, în jurul orei 18.00.
În urma sesizării, autoritățile au format echipe de căutare care au început imediat verificările în zona indicată. Până în acest moment, bărbatul nu a fost găsit. Căutările continuă și astăzi.
„La căutări participă aproape 40 de polițiști, voluntari, rangeri, angajați Salvamont, și jandarmi montani, fiind utilizate o dronă, două atv-uri și doi câini de serviciu, specializați în căutarea urmelor de miros uman. Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.
Bărbatul dispărut are o constituție astenică și o înălțime de 1,60 -1,70 m, potrivit IPJ Caraș-Severin. La momentul dispariției acesta purta o pereche de blugi de culoare neagră, pulover închis la culoare și era încălțat cu o pereche de șlapi de gumă.
La Timișoara, Horia Colibășanu a prezentat, în această săptămână, în premieră filmul Nanga Parbat 2025, ascensiunea sa din iulie anul trecut pe al 11-lea munte de peste 8.000 de...
Ioana Toma |
21 February 2026
Șase bărbați din Timiș, săltați de mascați după ce ar fi abuzat sexual patru fete de 14 ani
Victor Nafiru |
21 February 2026
Cosmin Odorescu |
21 February 2026
Noi oportunități pentru turismul din Cornereva și Valea Cernei odată cu modernizarea DJ608 [Video].
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

