Unul dintre cele mai mari proiecte din Caraș-Severin ar putea deveni funcțional în luna martie

Sistemul integrat de gestionare a deşeurilor ar deveni funcţional din 2017. Cel puţin aşa crede arhitectul-şef al judeţului, Victor Naidan.

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin” se apropie de final şi ar putea deveni funcţional, cel mai probabil, începând cu luna martie a anului 2017.

„În momentul de faţă, părerea mea este că vom începe să funcţionăm, sigur, nu neapărat la parametrii pe care ni i-am dori noi, undeva la începutul lunii martie. Sperăm că până atunci toate problemele pe care le înregistrează antreprenorii noştri să fie duse la bun sfârşit. De asemenea, sperăm să găsim o soluţie pentru toate lucrurile care nu au fost finalizate până în momentul de faţă şi să începem ca, treptat, să introducem în funcţiune toate părţile care compun acest sistem de gestiune a deşeurilor”, a declarat Victor Naidan, managerul de proiect.

În momentul de faţă, sistemul integrat de la Lupac se află în faza de testare a instalaţiilor şi a echipamentelor. Totodată, mai trebuie recepţionate lucrările la cele trei staţii de transfer din Oţelu Roşu, Pojejena şi Moldova Nouă. Întârzieri mari se înregistrează la realizarea drumurilor de acces spre cele patru obiective. Până acum, chiar dacă au fost organizate patru licitaţii pentru lucrările respective, la acestea nu s-a prezentat niciun ofertant. Asta chiar dacă se oferea aproximativ 1 milion de lei pentru kilometrul de asfalt (beton rutier).

Potrivit lui Naidan, întârzieri foarte mari se realizează la diversificarea colectării deşeurilor, care este şi asumată şi obligatorie prin lege. dar şi prin proiect. Colectarea selectivă trebuia să se realizeze încă de acum doi ani, însă operatorii care încasează în prezent taxe de la populaţie nu au făcut acest lucru.

„De un an au la dispoziţie, prin autorităţile publice locale, containerele pe care le-am achiziţionat pentru această activitate. Desigur că noii operatori de colectare vor fi obligaţi să facă acest lucru şi sperăm că atunci şi celelalte organisme ale statului, care trebuie să conlucreze la buna desfăşurare a acestor servicii, să devină mai exigente şi să determine ca lucrurile să intre în zona de normalitate”, a mai afirmat managerul de proiect.

Containere de colectare selectivă există în toate localităţile judeţului. Unele dintre autorităţile publice de abia au început să amenajeze platformele pe care acestea urmează să fie puse, însă sunt autorităţi care deja le folosesc, cum este cazul Primăriei Caransebeş.

Prin acest proiect se intenţionează implementarea unui sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul întregului judeţ, în scopul conformării cu obligaţiile asumate în Tratatul de Aderare şi obiectivele stabilite prin POS Mediu. Valoarea proiectului este de peste 115 milioane euro, fără TVA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/