Sub egida Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a organizat dezbaterea „Universitățile timișorene: educație și acțiune pentru sustenabilitate”.
Evenimentul a adus împreună reprezentanții universităților timișorene, autoritățile locale, principalii furnizori de utilități și reprezentanții mediului economic, pentru a dezbate provocările pe care le presupune implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă cuprinse în Agenda 2030 a Națiunilor Unite în zonele rezidențiale administrate de instituțiile academice. Acestea sunt esențiale pentru că asigură accesul la locuire la prețuri accesibile pentru peste 16.000 de studenți pe durata studiilor lor în Timișoara.
Studii efectuate în perioada pandemiei de COVID 19 au arătat că economia Timișoarei a suferit o pierdere de peste 150 milioane euro prin absența studenților din oraș în perioada respectivă. Campusurile studențești sunt integrate în fluxul socio-economic al orașului printr-o multitudine de elemente. Viitorul Timișoarei moderne include și o proiecție asupra acestor zone rezidențiale.
Cu prilejul conferinței au fost prezentate proiecte privind încorporarea principiilor dezvoltării durabile pentru aceste zone sau în spațiul urban, dar care pot influența campusurile studențești.
Au fost prezentate exemple de bune practici în domeniul sustenabilității și al dezvoltării durabile, dar și al consumului responsabil, după care a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Conferința a fost organizată în cadrul proiectului University Students Engaging in Responsible and Sustainable Energy Consumption (USE-REC), finanțat cu sprijinul granturilor acordate prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”.