Universitatea Reșița are un singur gând: victorie cu Timișoara!

Neînvinse în acest an, handbalistele de la Universitatea Reșița se pregătesc pentru un nou derby regional. Elevele antrenorului Cristian Busuioc vor întâlni sâmbătă, de la ora 11, la Sala Polivalentă din Reșița, pe CSU de Vest Timișoara.

Meciul de mâine contează pentru etapa a 16-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, iar Universitatea Reșița nu concepe altă variantă decât victoria. Studentele din Reșița au un ascendent moral față de cele din Timișoara, după victoria din turul campionatului, chiar în municipiul de pe Bega, cu scorul de 32-25. O victorie cu Timișoara ar veni ca un frumos cadou pentru Raluca Buia, care va împlini 23 de ani chiar în ziua meciului, dar și pentru Gianina Iung, care a împlinit joi 22 de ani.

„Suntem convinși că ne va aștepta un meci dificil. Echipa din Timișoara va fi dornică de revanșă, am reușit să obținem victoria împotriva lor, în turul campionatului, la ele acasă. În schimb, noi dorim să rămânem fără înfrângere în acest an, ba mai mult să câștigăm acest meci, acest derby al zonei, pentru a ne consolida poziția a patra pe care ne aflăm în momentul de față în clasamentul Seriei B. Din păcate, încă mai avem probleme de lot, nu sunt refăcute complet Irina Munteanu și Adriana Voina, și sperăm ca până la ora jocului să contăm pe Beatrice Kovari, care nu a evoluat deloc etapa trecută, la Sfântu Gheorghe. Ne concentrăm acum asupra meciului de sâmbătă, unul important pentru noi, la care așteptăm cât mai mulți spectatori să ne fie alături”, a spus antrenorul Cristian Busuioc.

Partida Universitatea Reșița – CSU de Vest Timișoara va fi găzduită sâmbătă, 20 februarie, de la ora 11, de Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava și va fi arbitrată de L. Cruceru și F. Rădulescu, din Drobeta Turnu Severin.
În clasament, Universitatea Reșița este pe locul 4, cu 25 de puncte, în timp ce echipa din Timișoara este pe locul 6, cu 19 puncte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/