Universitatea de Vest din Timișoara aniversează 80 de ani de la înființare

universitatea de vest din timisoara implineste 80 de ani

Sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timișoara!”, universitatea a pregătit între 23 și 25 mai o serie de evenimente menite să celebreze cei 80 de ani de la înființare. 

Primul eveniment care marchează cei 80 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara are loc joi, în 23 mai, de la ora 18. Este vorba despre o întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu care va avea loc în Auga Magna a UVT. Autorul va lectura în avanpremieră fragmente din noua sa carte „Scrisoare către Dorothea”. Cei care doresc să participe se pot înscrie aici.

Al doilea eveniment din programul aniversar va fi cel al desfășurării lucrărilor Consiliului Național al Rectorilor, organism reprezentativ care reunește rectorii universităților din România. Activitățile CNR din întrunirea de la Timișoara vor avea loc vineri, 24 mai, în Aula Magna UVT, în cadrul a două sesiuni plenare (de la orele 10 și 12), respectiv sâmbătă, 25 mai, începând de la ora 10, în aula Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM).

Evenimentul festiv al Ceremoniei de deschidere a festivităților UVT 80 va fi organizat la Sala Palatului Culturii din Timișoara, vineri, 24 mai, de la ora 16. Vor susține mesaje dedicate aniversării atât rectorul UVT, cât și oficialitățile invitate; apoi va avea loc un spectacol susținut de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT și invitatul special, violonistul Alexandru Tomescu.

De asemenea, sâmbătă 25 mai, de la ora 9, va avea loc evenimentul de vernisare a celor două lucrări de artă monumentală create și amplasate de autorul lor, Silviu Orăvițzan, la sediul ICAM: Floarea vieții și Mecanica cerului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/