Comunitatea sârbă din Moldova Nouă a reprezentat întotdeauna un factor decisiv în alegerea primarului deoarece votul acesteia este în mare parte unitar. Acest lucru rămâne o regulă și în cazul reluării procesului electoral programat să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni. Cum situația între candidații rămași în competiție pentru Primăria orașului de la malul Dunării, Ion Chisăliță – PNL, și Eugen Băleanu, Partidul Verde, pare una echilibrată, reprezentanții Uniunii au decis să acorde sprijin celui care va reprezenta cel mai bine interesul urbei și comunității.
Încă de la anunțarea repetării procesului electoral la Moldova Nouă, conducerea comunității sârbe a purtat mai multe discuții cu toți factorii politici angrenați în lupta electorală. Astfel, după ce au fost puse pe masă atât avantajele, cât și dezavantajele susținerii unuia sau altuia dintre candidați, la mijlocul acestei săptămâni, Adrian Moiseș, președintele organizației locale a Uniunii Sârbilor – Moldova Veche și fost viceprimar, a ținut să prezinte în mod public către cine se îndreaptă preferințele electoratului minoritar:
„În urma consfătuirii cu membrii Consiliului organizației locale a Uniunii Sârbilor – Moldova Veche, am ajuns la concluzia că merită luat în calcul dialogul cu reprezentanții organizației PNL Moldova Nouă și implicit cu Ion Chisăliță – candidatul formațiunii pentru funcția de primar. Ca atare, la mijlocul acestei săptămâni, am avut o întâlnire cu domnul Chisăliță și am acceptat să recomand electoratului nostru să mizeze pe omul cu cea mai mare experiență în administrația publică, pe omul care știe ce înseamnă proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, dar și a comunității locale”.
Oferta care a cântărit greu în susținerea lui Ion Chisăliță
Pe lângă factorul determinant care a influențat decizia sârbilor de a susține candidatul Partidului Național Liberal, acela al experienței administrative, un alt element a fost cel al continuității în ceea ce privește funcția de viceprimar al orașului Moldova Nouă a lui Adrian Moiseș:
„Ne-am pus de acord asupra susținerii mele pentru funcția de viceprimar, lucru care va facilita obținerea unei majorități stabile în cadrul Consiliului Local, asta pentru a nu ne mai confrunta cu situațiile neplăcute din trecut. În același timp, nădăjduiesc ca inclusiv minoritatea sârbă din localitatea Măcești să fie cerebrală, așa cum a fost întotdeauna, și să realizeze că doar prin parteneriatul creat între actuala guvernare și reprezentantul minorității sârbe în Parlament, lucrurile se pot mișca înspre normalitate și în cadrul UAT-ului de la Dunăre. De asemenea, avem nevoie de o colaborare și o comunicare sănătoasă la nivel județean și sunt convins că domnul Romeo Dunca va sprijini orașul Moldova Nouă atunci când intră în discuție dezvoltarea, precum și condițiile decente de trai.”, a mai subliniat Adrian Moiseș.
De ce nu mai încape în discuție pactul cu Eugen Băleanu – candidatul Partidului Verde pentru Primăria Moldova Nouă?
Conștient de faptul că ar fi putut deveni inclusiv secundul omului de afaceri Eugen Băleanu, dacă acesta din urmă ar ieși învingător în data de 24 ianuarie, alături de echipa de consilieri ai Stângii unite, totuși fostul viceprimar mizează pe ceea ce se numește coliniaritate politică:
„Experiența din administrația Torma a fost un exemplu din care am învățat următorul lucru: nu poți dezvolta o comunitate atât timp cât conducerea acesteia se află la polul opus comparativ cu partidul de guvernământ. Ne dorim ca orașul Moldova Nouă să cunoască prosperitatea, nicidecum regresul”.