Uniunea Europeană deschide seiful cooperării româno-sârbe! 26 de milioane de euro pentru proiecte transfrontaliere!!

ro serbia 1
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Potențiali dezvoltatori de proiecte din două țări vecine, aflați în căutarea și identificarea unui partener transfrontalier, s-au reunit la Reșița, într-un prim forum în cadrul Programului Interreg IPA România-Serbia.

S-au prezentat, au discutat și s-au pus planurile pe masă. Zeci de solicitanți eligibili, reprezentanți ai instituțiilor publice, (primării, consilii județene, școli, universități, camere de comerț, spitale) și ai ONG-urilor din Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți și-au manifestat interesul pentru dezvoltarea unor noi parteneriate de cooperare transfrontalieră română-sârbe, în cadrul primului apel de proiecte deschise în această activitate. Cu maxim 5 parteneri, din care cel puțin unul din România și unul din Serbia, în aria eligibilă a Programului Interreg IPA România-Serbia sunt cuprinse trei județe din România (jud. Timiș, jud. Caraș-Severin, jud. Mehedinți) și 6 districte din Republica Serbia (Banatul de Nord, Banatul Central, Banatul de Sud, Borski, Branicevski și Podunavski).

„Programul lansat în 4 octombrie 2022 are termen de depunere 1 februarie 2023, iar acum potențialii aplicanți din România pot crea parteneriate cu cei din Serbia. Sala este plină, asta înseamnă că există un interes deosebit pentru programul nostru, nu doar acum, ci și de-a lungul timpului, aplicanții noștri noștri doresc să facă proiecte multiple pentru a rezolva probleme comune.

Dacă vorbim de un istoric, le cuantific prin foarte multe proiecte frumoase, utile, prin parteneriate durabile între instituții din România și cele din Serbia, și mai ales prin plăcerea aplicanților de a lucra împreună. Până acum, daca discutăm doar de IPA, 2007-2013, toate proiectele au fost finanțate, 2014-2020 la fel, mai exact este vorba de peste 100 de proiecte realizate cu succes. În total sunt peste 300 de proiecte finanțate!”, a declarat Anca Lolescu, director executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara.

whatsapp image 2022 11 01 at 17.06.12 (1)

În cursul  lunii octombrie a fost lansat primul apel pentru propuneri de proiecte al Programului Interreg IPA România-Serbia, al cărui buget total este de 26.337.426 euro, iar cooperarea transfrontalieră în zona de graniță româno-sârbă continuă cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state. Sunt finanțate proiecte ce vizează protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice, sănătate, educație, turism și cultură prin intermediul Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA III).

whatsapp image 2022 11 01 at 17.06.10 (5)

Și Consiliul Județean Caraș Severin și-a manifestat interesul în căutarea unui partener pentru un nou proiect transfrontalier ce vizează turismul:

„Consiliul Județean Caraș-Severin a identificat un proiect foarte cald și vreau să lansez acum un apel pentru colegii mei și să căutam un partener pentru un proiect de marcare a tuturor potecilor turistice din județul Caraș Severin. Căutăm un partener din Serbia care dorește să facă același lucru într-o oarecare localitate de la ei.

Sunt foarte încântat de această întâlnire, care, după cum văd, este un succes, cel puțin acum datorită prezenței numeroase. Cunoaștem ca și Consiliu Județean ce înseamnă aceste proiecte transfrontaliere, am derulat cu succes câteva proiecte importante și suntem nerăbdători să găsim parteneri din partea sârbă pentru proiecte viitoare.

Vă asigur de tot sprijinul de care aveți nevoie și pe care putem să vi-l oferim în derularea acestora, proiecte pe care cred că le vom identifica și mulțumesc tutor celor implicați în organizarea acestui eveniment. Îmi cer scuze pentru problemele ce le am creat în derularea proiectelor trecute, dar pe care, în final, le-am depășit cu sprijinul reprezentaților noștri care veghează ca aceste proiecte sa fie finalizate cu succes.”, a menționat Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

313017903 656754789502625 5072999757733183498 n

În calitate de secretariat comun, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara depune eforturi de a îmbunătăți accesibilitatea acestor finanțări europene în rândul potențialilor aplicanți.

O nouă întâlnire în Serbia

Pentru a maximiza posibilitatea identificării unui partener transfrontalier, alături de reprezentanții Autorității de Management și ai Autorității Naționale, în data de 3 noiembrie 2022, de la ora locală 11.00, se va organiza un al doilea forum pentru identificarea de parteneri la Casa de Cultură și Educație din localitatea Donji Milanovac, Serbia, recomandând potențialilor beneficiari ai Programului participarea la ambele evenimente.

Potențialii beneficiari ai Programului Interreg IPA România – Serbia pot consulta Ghidul aplicantului aferent primului apel pentru propuneri de proiecte și pot obține mai multe informații accesând pagina web: www.romania-serbia.net.

Cooperarea transfrontalieră este un element cheie al politicii Uniunii Europene ce urmărește dezvoltarea sustenabilă a zonelor de graniță ale UE, contribuind la identificarea și rezolvarea unor nevoi comune, care, odată rezolvate, vor contribui la creșterea standardului de viață pentru cetățenii celor două țări vecine.

313882539 1252551858622590 1916215841496118672 n

 

 

 

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/