Școlile și grădinițele din comuna cu 40 de sate urmează să fie dotate cu mobilier modern, materiale didactice și echipamente IT, printr-un proiect european accesat de administrația locală.
La 1,1 milioane de lei se ridică valoarea proiectului „Digitalizarea unităților de învățământ din comuna Cornereva”, pentru care primarul Nicolae Novăcescu urmează să semneze contractul cu Ministerul Educației. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
De acest proiect vor beneficia cei aproape 300 de elevi de pe raza comunei, iar dotările constau în mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru laboratoarele de Informatică și nu numai.
„Urmează să semnăm contractul pentru proiectul «Digitalizarea unităților de învățământ de pe raza comunei». Un proiect extraordinar pentru cei 280 de elevi din comună, căci atâția avem în total. Suntem, de asemenea, pe final și cu modernizarea școlii profesionale agricole pe care o avem la Bogâltin, un proiect la fel de frumos, care completează toate aceste dotări pe care vom reuși să le facem prin proiectul câștigat pe PNRR”, a declarat primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.