Unitățile de cazare și restaurantele din Caraș-Severin, controlate la sânge

extinctoare și furtun pentru stins incendii
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În ultimele zile dinaintea petrecerilor dedicate trecerii în noul an, pompierii cărășeni controlează la sânge unitățile de cazare și restaurantele. Numai ieri au fost aplicate 17 amenzi.

Inspectorii de prevenire au desfășurat ieri 8 acțiuni de îndrumare și control. Reprezentanții ISU Caraș-Severin au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dar și modul de exploatare a mijloacelor proprii de încălzire. Verificările au vizat unitățile turistice și de alimentație publică care organizează evenimente cu prilejul Revelionului, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane.

Pe timpul acțiunilor de îndrumare și control desfășurate în cursul zilei de ieri au fost aplicate 17 amenzi în cuantum de 14.500 lei și 17 avertismente.

De asemenea, au fost constatate 35 de nereguli, dintre care cele mai relevante au fost:

– exploatarea instalației electrice cu deficiențe și improvizații;
– lipsa unor accesorii din compunerea unor hidranți interiori;
– neverificarea mijloacelor de primă intervenție la termenul scadent (stingătoare);
– blocarea/ obstrucționarea căilor de evacuare prin amplasarea unor obiecte de mobilier (mese, scaune, dulapuri etc.);
– depozitarea unor obiecte în spațiile centralelor termice, care nu au legătură cu exploatarea acestora;
– neasigurarea funcționării iluminatului de siguranță;
– neîntocmirea tuturor documentelor și evidențelor specifice, conform normelor generale de apărare împotriva incendiilor.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În această perioadă, organizatorii petrecerilor de Revelion trebuie să aibă în vedere următoarele:

– să respecte capacitatea maximă de persoane în spațiul în care se desfășoară evenimentul;
– să asigure funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;
– să respecte prevederile legale referitoare la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise;
– să instruiască personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și a celui care asigură intervenția la locul de muncă;
– să asigure măsurile de evacuare a participanților în cazul producerii unei situații de urgență.

Acțiunile de control vor continua și în zilele următoare, fiind vizate spațiile de cazare și unitățile unde se organizează petreceri de Revelion.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/