Au intrat în vigoare noul Cod Penal şi de Procedură penală. Acte normative care au provocat controverse şi polemici, nenumărate înfruntări între opoziţie şi putere. Opoziţiei totul i se părea rău în cuprinsul Codurilor, uitând că acestea au fost întocmite când era ea la putere. Dintr-o dată, găseşte că prevederea care favorizează parlamentarii puterii sau alte prevederi ar putea veni în sprijinul demnitarilor aflaţi deja în puşcărie. Deocamdată, au profitat fetele care practicau cel mai vechi sport naţional: prostituţia. Prostituţia a fost dezincriminată, nemaifiind prevăzută ca infracţiune în noul Cod. Drept urmare, toate fetele condamnate şi aflate în puşcărie au primit liber şi se pot regrupa în vechile locuri. Nimeni nu se mai poate lega de ele. Cei mai frustraţi vor fi poliţiştii. După ce s-au luptat cu ele atâta amar de vreme, acum le vor râde în nas, când le vor prinde în flagrant. Se instituie pedeapsa arestului la domiciliu. Adică, stai acasă şi te uiţi pe fereastră, în timp ce un poliţist te supraveghează. În felul aceasta, guvernul a rezolvat şi problema locurilor de muncă. Vă puteţi da seama câţi poliţişti mai trebuie angajaţi, astfel încât să acopere toate locuinţele în care se află unii arestaţi la domiciliu. Toţi bugetari. Nu-i nimic, mai dăm afară câteva mii de angajaţi din Sănătate, din Învăţământ şi le facem loc. De legea mai favorabilă vor beneficia mulţi infractori. Toţi vor depune pe masa judecătorilor, în baza dreptului la petiţie, cereri de eliberare condiţionată. Iar judecătorii vor trebui să se pronunţe asupra lor. Vor fi sufocaţi de dosare, că tot aveau prea puţine! Problema este de unde iei atâţia judecători. Că altfel, aceste instituţii se blochează, ceea ce este inadmisibil. Ne ia în bâză Europa. De care nouă ne pasă, ceva de speriat. Băsescu a fost în Germania. Nu l-a băgat nimeni în seamă. S-a băgat singur. S-a arătat revoltat de comportamentul romilor, care se comportă mizerabil, mai ceva decât un bancher care devalizează o bancă de un milion de euro. Doar că ei sunt mai vizibili şi deranjează mai tare, că se bagă în sufletul omului. E clar. Şi-a ridicat şi ţigănimea în cap. Regele Cioabă s-a declarat revoltat. Asta înseamnă că Elena Băsescu poate să-şi ia adio de la alegerile europarlamentare. Nu mai pupă ea Bruxelles-ul. Şi-ar mai fi ceva, ce m-a amuzat până peste poate. Trei prefecţi s-au dovedit imperfecţi cu ocazia viscolului recent. Cel de Buzău, care habar n-avea de satele înzăpezite din judeţul său, cel de Brăila, rămas înzăpezit ca ultimul boschetar, nu ştiu pe unde. Şi cel din Constanţa, care, în loc să fie în judeţ la viscol, a plecat în Austria, la schi. N-are voie omul să plece la schi, în Austria? Are. Dacă nu e prefect, dacă nu e consemnat la datorie şi dacă ştie să schieze. Nu ştiu care din aceste elemente le îndeplinea. În tot cazul, acum poate merge la schi şi în Sahara. Că nu mai e prefect. Ca şi ceilalţi doi. Ieri, CSAT a luat în discuţie STS. S-ar putea ca generalul Opriş, cu telefoanele lui speciale cu tot, s-o ia pe urma prefecţilor. C-aşa-i în viaţă! Unii cu munca, alţii cu şunca.