Unde e iluziile mele, care le-am avut?

victor nafiru 1 of 1 620x400

Ce făcuși Gică cu ele de le-am pierdut? Că aseară, ca tot omul care crede în regele său, care ești tu în fotbal, m-am pregătit sufletește, m-am făcut comod în fotoliu, mi-am umplut măsuța cu popcorn, chipsuri, semințe, bere și speranțe. Multe și mari speranțe. „În seara asta câștigăm. Îi batem pe bosniaci. Nu se poate să nu luăm cele trei puncte”, mi-am zise în sinea mea de fraier ce sunt, ca de fiecare dată înaintea unui meci al tricolorilor.

Mi-am zis așa, nu pentru că aș fi vreun Ioanițoaia, Naum sau Ilie Dumitrescu în materie de fotbal, ci pentru că asta ne-a dat de înțeles Regele Gică, sătul de atâtea critice la adresa lu’ Prințișoru’. Cel puțin eu așa am înțeles. „Continuăm experimentul, îmi pare rău că nu e ca la hochei să schimbăm en-gross și en-detail toate liniile, să dau posibilitatea tuturor să joace într-un meci. E un concept nou, pe care nu l-au mai aplicat nici cei de la Barcelona și nici cei de la Damila Măciuca. E gândit de ani de zile și pe care îl experimentez mereu și mereu, până dă rezultate”, ar fi zis Gicuță al nostru, acest geniu neînțeles al plaiului mioritic.

Și rezultatele au început să se vadă, fără să pupe iconițele în timpul meciului, cum o făcea tata Puiu, fără mers la biserică. În meciul cu Suedia, tricolorii au înscris un singur gol, iar acum, cu Bosnia, au dat două. Salt impresionant, care ne dă speranțe pentru meciul de vineri cu Polonia.

Dincolo de caterincă, cred că Gică al nostru a vrut să ne dea o lecție: „Uite, am ascultat de voi și am schimbat toată echipa, ca să vă dovedesc că nu din cauza lu’ copilu’ meu nu merge Naționala. Dar să nu uitați, Ianis e căpitanu’. E cel mai bun. Fără el, experimentul meu nu ar avea niciun sens.”

Gică, cu ce ți-am greșit de ne omori cu filosofia ta despre fotbal? De ne duci în ultima grupă a fotbalului din Europa. O să râdă de noi și Andora, și Malta, chiar și popii de la Vatican. Una e să fii fotbalist, și alta e să antrenezi echipa Națională. În viață nu poți să fii de două ori Rege. Chiar dacă te cheamă Gică Hagi și te tragi din familie de machedoni. Părerea mea e să lași mândria la o parte și să discuți cu Burleanu despre demisie. Invoci tu ceva, acolo, că ești băiat deștept. De pildă, campionatul de fotbal al liceelor. Fă-o acum, până nu te faci de tot de cacao!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/