Un timișean este arestat și cercetat penal după ce a încercat să își omoare un vecin. Procurorii spun că i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C.V., sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor.
„În fapt, s-a reținut că în data de 30 octombrie 2022, în jurul orelor 14:40, inculpatul i-ar fi aplicat unui vecin de bloc mai multe lovituri cu un cuțit, în zona abdominală și în hemitoracele stâng, lovituri în urma cărora persoana vătămată a suferit multiple plăgi înjunghiate penetrante, leziuni traumatice grave care i-au pus în primejdie viața și care necesită 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicații”, aflăm de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Magistrații Tribunalului Timiș au dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei