Un tandem Ciucă președinte – Ciolacu premier este posibil!

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă își dau mâna.
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

O alianță PSD-PNL pentru alegerile de anul viitor ar fi un avantaj pentru România, este de părere liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu.

Daniel Fenechiu crede că Nicolae Ciucă președinte – Marcel Ciolacu premier ar putea fi un tandem, „pentru că se știe că electoratul românesc votează în general președinți susținuți de partidele de dreapta”.

PSD și PNL discută despre o eventuală alianță pentru alegerile de anul viitor, un Bloc Democratic, ca o contrapondere la formațiunea extremistă AUR. Ar fi vorba de candidați comuni pentru cele patru scrutine, conform ziarului Libertatea. Informația privind existența unor asemenea discuții a fost confirmată de liderii celor două grupări, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Liberalul Daniel Fenechiu prezintă avantajele unei alianțe PSD-PNL: „Eu cred că o asemenea construcție politică are câteva avantaje. Primul avantaj este acela că dă o certitudine electoratului celor două partide, care chiar dacă nu toți văd cu ochi buni această alianță, văd în alianță o perspectivă de stabilitate. Lucrul numărul doi este un avantaj pentru România, în sensul că toți cei care se uită la stabilitatea guvernamentală și mă refer aici la cei din exterior în principal, partenerii României, constată că lucrurile care se fac astăzi sunt lucruri serioase. Nu în ultimul rând, o alianță de acest gen este de natură să elimine suspiciunile care există în ambele partide în legătură cu posibile reorientări ale celor două partide. În PNL există o suspiciune că PSD ar avea o relație extrem de apropiată cu AUR, pe care l-ar folosi. În PSD există o suspiciune că PNL ar urmări ca împreună cu USR și cu Forța Dreptei să refacă o alianță de dreapta. Din punctul ăsta de vedere, o alianță ar elimina toate aceste suspiciuni și ar da garanția faptului că cele două partide își doresc o guvernare stabilă și în viitorul mandat”.

Senatorul PNL prezintă și unele dezavantaje ale unei alianțe PSD-PNL: „Contraargumentele țin de faptul că nu întotdeauna doi plus trei fac cinci, că pot exista electori care să fie deranjați de alianță și să voteze cu altcineva, în cazul dreptei să voteze cu USR-ul, de exemplu, în cazul PSD-ului să voteze cu AUR-ul. Însă la acest contraargument eu vin cu argumentul că pot exista nehotărâți care văzând că se construiește o forță solidă, care să ofere o perspectivă României, tocmai această alianță să le întărească convingerea că e o alianță de votat și că România are nevoie de stabilitate, mai ales în contextul în care trăim.”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/