Licitația pentru proiectul promenadei pe malul drept al Bârzavei cu cele șase poduri metalice s-a încheiat. Singura ofertă depusă se află în evaluare.
O singură ofertă a fost depusă pentru investiția de 16.5 milioane de euro, prin care malurile Bârzavei vor fi unite prin șase pasarele pietonale. Acestea vor face legătura între aleea de promenada existentă și cele care urmează să se amenajeze pe o lungime de 4.6 kilometri, printr-un proiect european derulat de Primăria Reșița.
Reșițenilor li se va oferi astfel posibilitatea să se bucure de o zonă extinsă de promenadă, care va face legătura între Centrul Civic și cartierul Govândari, de noi spații publice atractive, prin modernizarea unor zone aflate acum în stare avansată de degradare. Primarul Ioan Popa estimează că lucrările vor demara în prima parte a anului viitor, la momentul actual reprezentanții municipalității aflându-se în etapa de verificare a documentațiilor depuse de constructorul care și-a arătat interesul pentru realizarea acestui proiect.
„Licitația pentru proiectul cu promenada s-a oprit în 16 decembrie. Avem un ofertant bun, sper să parcurgem etapele repede și undeva în martie sau aprilie să dăm ordinul pentru începerea lucrării. Este un proiect frumos care, cu siguranță, va înfrumuseța orașul”, a precizat primarul Reșiței, la Express Live.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Ilie Bolojan a anunțat că Executivul urmează să adopte, în zilele următoare, o hotărâre de guvern care va permite limitarea consumului de energie al marilor consumatori, dacă reducerea voluntară...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Diana Apetrei |
03 August 2026
SDM face cunoscut programul zilei unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere
Diana Apetrei |
03 August 2026
Ioana Toma |
03 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

