Un singur ofertant pentru lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj

reabilitare pod de fier lugoj

Autoritatea publică a puterii executive a alocat Lugojului 17.028.164,99 lei pentru Reabilitarea Podului de Fier prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Municipiul nostru a fructificat astfel șansa obținerii unor fonduri consistente, imposibil de procurat de la bugetul local, în condițiile în care expertizele privind cele două poduri rutiere ale urbei arată grade ridicate de uzură.

Investiția privind modernizarea Podului de Fier din municipiul Lugoj cuprinde doar perimetrul Podului de Fier, care este intabulat separat. Evident, aici sunt incluse și cele patru vămi, care vor fi restaurate conform fotografiilor și documentelor de epocă”, precizează primarul interimar Bogdan Ștefan Blidariu.

Valoarea finanțată de unitatea administrativ – teritorială Lugoj este de aproximativ 700.000 lei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Avem un ofertant pentru lucrările la Podul de Fier. Este vorba despre oferta depusă până la data limită, în urmă cu două săptămâni. Acum suntem în faza de evaluare tehnică, care durează două săptămâni. Dacă îndeplinește condițiile, se va deschide oferta financiară. În condițiile în care prețul se încadrează în valoarea estimată și dacă partea tehnică este în regulă, ofertantul va fi validat și vor putea începe lucrările”, a spus Claudiu Buciu, care era primar în momentul în care a fost aprobată finanțarea  prin Programul Național “Anghel Saligny”.

Podul de Fier peste râul Timiș a fost inaugurat în anul 1902 și este considerat simbolul arhitectonic al orașului, care unește Lugojul Român cu Lugojul German. Podul are o lungime de 69,5 metri, o lățime de 11,5 metri și două deschideri.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/