În ultimul meci al etapei a opta din Liga Zimbrilor, HC Adrian Petrea Reșița întâlnește astăzi, de la ora 16, pe CSA Steaua București. Elevii antrenorului Adrian Petrea vin după înfrângerea de la Focșani, 20-27, din etapa a șaptea și țintesc victoria în meciul din această după-amiază, de la Sala Polivalentă.
Pentru echipa reșițeană urmează trei meciuri importante, susține Adrian Petrea. Primul dintre ele e astăzi, cu Steaua. HC Adrian Petrea Reșița a coborât până pe locul 12, cu 7 puncte, dar poate urca pe locul 10, în cazul unei victorii în fața Stelei.
„Urmează un ciclu de trei meciuri, pe care îmi doresc foarte mult să le câștigăm. Ne ajută puțin și programul, pentru că vom juca două dintre meciuri pe teren propriu, e vorba de meciurile cu Steaua și cu Turda. Sunt niște meciuri pe care noi le putem câștiga, doar să depășim momentele acestea oscilante din jocul nostru, de acasă și din deplasare. Acolo într-adevăr am suferit. Dacă stăm și ne uităm pe clasament, locul ocupat nu ne face cinste. Nu este însă o situație dramatică, gândiți-vă că este doar a șaptea etapă, mai sunt o grămadă de etape, se pot întâmpla multe pe parcursul campionatului. Dar e important să ținem pasul cu plutonul fruntaș, pentru că dacă ne vom îndepărta de aceste echipe, ne va fi foarte greu să fim în play-off. De aceea, trebuie să câștigăm următoarele trei meciuri”, a spus antrenorul Adrian Petrea.
Partida HC Adrian Petrea Reșița – Steaua București va fi arbitrată de M. Pintea (Cluj) și M. Sas (Bihor). Observator: Gheorghe Bejinariu (Pitești). Indisponibil în tabăra reșițeană este pivotul Paul Giotoiu.
Foto: Facebook Handbal Club Adrian Petrea