Un singur drum pentru autorizațiile de construire! La Consiliul Județean Caraș-Severin!

Silviu Hurduzeu, șeful administrației județene, a propus o variantă simplificată și rapidă pentru obținerea autorizațiilor de construire de către persoanele fizice sau juridice pe perioada pandemiei de coronavirus.

La propunerea lui Hurduzeu, consilierii județeni din Caraș-Severin au aprobat într-o ședință extraordinară înființarea Comisiei pentru acord unic, care are rolul de a elabora și elibera avize și acorduri necesare obținerii autorizațiilor de construire. Specialiști din Consiliul Județean și din societățile care administrează sau furnizează utilitățile urbane sunt reuniți în această comisie ce va funcționa în Palatul Administrativ din Reșița, sediul administrației județene.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Această comisie ajută solicitantul de autorizație să nu mai fie pus pe drumuri. Solicitantul depune întreaga documentație la nivelul acestei comisii pentru acord unic, ulterior specialiștii din această comisie urmând să avizeze fiecare pe domeniul lui. Secretariatul tehnic se află în Consiliul Județean”, a explicat Silviu Hurduzeu, președintele CJ Caraș-Severin.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/