Un sfert dintre cărășeni, vaccinați împotriva COVID-19! Peste 5.000 dintre ei au făcut doza a treia

virus vaccine development of a coronavirus covid 19, vaccine bottle in concept of insurance and fight against coronavirus 2019 ncov cure, medical research in laboratory to stop the spread of the virus

La nivel de Caraș-Severin, potrivit celor mai recente date, s-au imunizat împotriva SARS-CoV-2 circa 80.000 de persoane. Peste 5.300 dintre ele au făcut deja și boosterul, în timp ce 3.000 se află la prima doză.

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a transmis vineri, 15 octombrie, cele mai noi date privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. La acea dată, 5.355 de persoane făcuseră deja boosterul, adică a treia doză de vaccin, 5.168 dintre ei cu Pfizer și 187 cu Moderna.

În același timp, până vineri au fost imunizați puțin peste 80.000 de cărășeni, ceea ce înseamnă, potrivit raportărilor zilnice ale DSP (care spun că în Caraș-Severin trăiesc circa 313.000 de persoane), 25,5% din populația totală a județului (aici fiind incluși și copiii sub 12 ani).

Până vineri, 15 octombrie, 20.661 de cărășeni au ales imunizarea cu serul celor de la Johnson&Johnson (care se face într-o singură doză), 48.290 – Pfizer, 5.432 – Moderna și 2.677 – Astra Zeneca, statisticile acestea incluzându-i doar pe cei care sunt vaccinați deja cu două doze.

3.007 persoane erau imunizate până vineri cu prima doză, 530 dintre ele fiind vaccinate chiar în ultima zi de raportare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/