La momentul actual, lucrările sunt realizate în proporție de 60%, unitatea urmând să-și înceapă activitatea în primăvara anului viitor.
Cea mai importantă investiție în domeniul zootehniei din Caraș-Severin prinde contur în localitatea Vărădia. Este vorba despre o fermă destinată activității de reproducție suine, cu o capacitate de 1.700 de locuri, care este construită de SC BANATAGRO PORC BAF 2020 SRL. Aici vor fi reproduși purcei destinați creșterii și îngrășării pentru producția de carne, spun reprezentanții Direcției Județene Agricole Caraș-Severin, care au efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Valoarea investiției de la Vărădia se ridică la 9 milioane de euro, cea mai mare parte din sumă fiind atrasă prin Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, susținut de Ministerul Agriculturii.
„Este cea mai importantă investiție din județul Caraș-Severin în domeniul zootehniei și, totodată, cea mai modernă. Este vorba despre implementarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, program aprobat prin Legea nr.195/2018. Prin acest program, la Vărădia, va fi înființată o fermă de 1.700 locuri de cazare pentru reproducție, specia suine, cu o valoare totală de peste 9 milioane de euro. Programul este finanțat în proporție de 80% de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin”, spune Iancu Anculia, directorul DAJ Caraș-Severin.
La momentul actual, lucrările sunt realizate în proporție de 60%, ferma urmând să-și înceapă activitatea în primăvara anului viitor.
FOTO: DAJ Caraș-Severin