Un parc de peste 11 milioane de lei în cel mai sărac cartier al Lugojului

Cartierul Herendești-Bocșei beneficiază de proiecte menite să aducă o creștere a calității vieții pentru această zonă defavorizată.

În ultimii trei ani, administrația lugojeană a atras fonduri nerambursabile pentru diferite proiecte necesare comunității din această zonă.

„Un nou proiect pe care îl vom depune în perioada următoare pentru obținerea unei finanțări nerambursabile este Înființarea unui parc în cartierul Herendești-Bocșei. Pentru acesta, Studiul de Fezabilitate a fost recepționat și aprobat în Consiliul local în luna iunie 2024, iar proiectul tehnic va fi elaborat în perioada următoare. Suprafața terenului pe care va fi amenajat este de aproximativ 2,6 ha. Valoarea proiectului este de 11.007.600,55 lei”, spune primarul interimar Adrian Serendan.

Proiectul utilizează, pe cât posibil, infrastructura deja existentă în zonă, încercând să eficientizeze cât mai mult realizarea parcului. Prin prezentul proiect, se propune racordarea la rețelele existente de alimentare cu energie electrică, apă potabilă și canalizare. Soluția arhitecturală și peisageră a proiectului pornește de la ideea ca viitorul parc să ia forma unui „depozitar al memoriei şi specificului local”.

Astfel, parcul ar căpăta două funcții importante: Ecologică – contribuind la asanarea zonei, la sporirea biodiversității și habitatelor naturale şi la asigurarea unor condiții de viață mai bune pentru rezidenţi și Educaţională – prin utilizarea mecanismelor care să pună în valoare elemente patrimoniale și naturale astfel încât acestea să poată fi uşor înțelese, asimilate şi însușite de utilizatori, în special de copii. Paralel cu str. Bocșei, dar pe terenul propus spre amenajare, se propune amenajarea unei piste velo pe toată lungimea terenului, astfel încât să existe o și mai bună conexiune între viitorul parc și restul municipiului Lugoj.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/