Un om, o mie de sunete: reșițeanul care și-a dus pasiunea pentru muzică până la Vocea României

Pentru unii, muzica înseamnă o pasiune, dar pentru Valentin Dovlecel este un mod de a fi.

A crescut cu muzica aproape, a învățat singur, a experimentat, a încercat instrumente diferite și a transformat fiecare curiozitate într-o nouă formă de exprimare. Reșițeanul care a ajuns pe scena „Vocea României” este genul de artist care nu se lasă încadrat într-o singură categorie.

Autodidact și pasionat de muzică încă din copilărie, a pornit de la chitară, dar nu s-a oprit acolo.

„Mi-a plăcut de mic să urmăresc concertele difuzate de televiziunile muzicale. Cred că din ritmul interior și din faptul că am văzut pe cineva cântând, de acolo mi-a venit ideea. Pe la 14 ani am primit o chitară împrumut și astfel s-a pornit tăvălugul de instrumente și  pasiuni. Am luat informație de peste tot, inclusiv de la un coleg din școala generală care se pregătea cu profesor la tobe. Am fost foarte atent la tehnica lui, am exersat și mi-a reușit. Am fost autodidact la toate instrumentele pe care le-am abordat, fie le-am descoperit, fie le-am văzut la cineva și mi-au plăcut.”

Curiozitatea l-a făcut să descopere instrumente și forme de expresie muzicală. Cântă la tobe, despre care spune că au devenit un hobby și la steel drum (instrument de percuție cu cel mai lung „sustein”, adică reverberație din lume), face beatbox și, atunci când este nevoie, poate transforma un simplu moment într-un adevărat one man show.

Pentru el, a învăța un instrument nou nu înseamnă neapărat ore petrecute într-o sală de studiu sau urmarea unui traseu muzical clasic. Înseamnă să încerce, să greșească, să repete și, mai ales, să nu-i fie teamă să descopere. Așa s-a construit, pas cu pas, ca artist.

„În urmă cu 10 ani mi-am construit o tilincă, după modelul instrumentului fujara – de origine slovacă, un flaut care sună foarte bine. Și în plus e și de impact atunci când în concert scot  o țeavă de plastic, care are montat în capătul pe unde suflu o bucată de lemn sculptată într-o formă anume, care efectiv ghidează aerul într-o lamelă elastică. Iar sunetul e tare interesant. Am cântat împreună cu trupa noastră, „Ceva Fin”, și am putut fi văzuți în concert la Zilele Reșiței. Eu sunt front man și chitarist, Claudiu Pupăzan la chitară electrică, Andrei Popa, un basist extrem de bun și la tobe, Alber Actoan, din Turcia, voluntar de un an, venit la Organizația Nevo Parudimos din Reșița.”

Valentin Dovlecel vorbește cu atașament despre trupa din care face parte, mai ales că formula actuală pare să fie cea mai potrivită. „Cântăm de la ceva fin, la ceva agresiv: rock, funk, metal, reggae, chiar cover-uri atunci când suntem invitați la diverse evenimente Dar, într-o formație nu muzica pare să fie importantă, cât armonia dintre membrii ei. Suntem împreună de trei ani și suntem ok. Am avut succes la public și cu piesele originale pe care le-am adaptat din piesele mele. Eu compun de când mă știu, am patru albume, neînregistrate încă.”

Participarea în anul 2024  la „Vocea României” a venit firesc într-un asemenea parcurs, ca o nouă provocare, dar și o confirmare a faptului că pasiunea cultivată încă din copilărie poate deschide drumuri neașteptate.

„Am fost impresionat de amploarea show-ului, pentru că până la urmă formatul emisiunii este unul de spectacol, la care își aduc contribuția numeroși oameni faini. Mi-am făcut ceva prieteni. Emisiunea este concurs, dar în spate s-a promovat spiritul de echipă între participanți, nu ne-am simțit adversari. M-am bucurat mult că în filmulețul de prezentare au difuzat informații despre Reșița, despre Semenic, au difuzat imaginile filmate la Văliug, pentru că eu iubesc mult locul acesta și muntele. Ca artist mă bucur că am putut să fac beat box și să cânt cu loop-station practic să dovedesc că pot face on eman show.”

Mărturisește că scena „Vocea României” i-a oferit poate cea mai importantă provocare de până acum. Pentru că, dincolo de concurs, de emoții și de luminile scenei, rămâne povestea unui tânăr care s-a îndrăgostit de muzică și a unui adult care a ales să nu renunțe niciodată la curiozitatea de a descoperi.

Dincolo de muzică – o viață neconvențională

Iarna îl găsește pe munte, unde este monitor de schi. Vara schimbă pârtia cu evenimentele, concertele cu trupa, cu strada și devine artist stradal, întâlnindu-și publicul acolo unde muzica se întâmplă spontan, fără bariere între cel care performează și cei care îl ascultă.

Muntele este, de altfel, una dintre marile sale iubiri. Îi place natura, libertatea și sentimentul pe care ți-l oferă un loc în care zgomotul lumii rămâne undeva în urmă. Poate tocmai de aceea și-a construit un stil de viață în care creativitatea și apropierea de natură se întâlnesc permanent.

Nu este atras doar de muzică, ci și de lucrurile făcute cu mâna, cu răbdare și imaginație. Îi place handmade-ul, creează dreamcatcher-uri, inscripționează tricouri și caută mereu noi modalități de a transforma ideile în obiecte care spun o poveste.

Valentin Dovlecel – un om al creației

Cântă, desenează, meșterește, schiază, călătorește prin natură și caută permanent ceva nou de învățat. Nu pare să creadă în ideea unei singure pasiuni sau a unui singur drum profesional. Pentru el, toate aceste preocupări se completează și construiesc același portret: al unui om liber, curios și dornic să experimenteze.

Iar dacă îl vezi cu chitara în brațe, cântând pe stradă, poate că primul lucru care îți atrage atenția este muzica. Dacă îl întâlnești pe pârtie, îl vei descoperi în rolul de monitor de schi. Dacă ajungi să-i vezi creațiile handmade, vei descoperi o altă parte a personalității sale.

Toate acestea sunt, de fapt, fațete ale aceluiași om. Un reșițean care a învățat singur să-și urmeze pasiunile și care nu s-a temut să încerce lucruri noi. Un artist care nu are nevoie de o singură scenă, pentru că poate transforma aproape orice loc într-un spațiu de spectacol.

De la chitara învățată cu pasiune, la tobe, tilincă, steel dram, beatbox, loop-station. De la pârtia de schi la strada devenită scenă. De la munte și natură la obiectele handmade create cu propriile mâini. Un om, o mie de sunete și o singură regulă: să nu se oprească niciodată din a crea.

Sursa foto: arhiva personală Facebook

 

• Tweet
• Pin It