De la 1 august sunt șanse ca un nou serviciu să se ocupe de transportul, distribuția și furnizarea energiei termice în Timișoara.
Colterm va avea mai puțin de muncă. Asta după ce primăria a luat decizia de a înființa un „Serviciu Public de Interes Local pentru Transportul, Distribuția și Furnizarea Energiei Termice în Sistem Centralizat în Municipiul Timișoara”. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat marți în plenul Consiliului Local Timișoara.
„Este unul dintre mai multe proiecte începând cu anul trecut care privesc spargerea, dacă vreți așa, a serviciului de termoficare între producție, pe de o parte, unde rămâne Colterm, și un serviciu public de transport și distribuție. Motivul pentru această spargere este ca să atragem alți producători cu alte tehnologii pentru serviciul nostru de termoficare. Aici pot să vă spun că suntem în discuții foarte avansate cu o firmă mare pe piață și cumva nu a vrut nicio parte să pice anunțul în perioada campaniei electorale, dar în curând sper să avem vești pe partea aceasta. Acum votăm strict înființarea serviciului ca o carcasă juridică. Deci, încă nu delegăm serviciul în sine, acolo mai sunt câteva nuanțe juridice de clarificat. Strict înființăm acest serviciu și facem acest lucru ca să parcurgem câțiva pași procedurali până când efectiv va fi preluat serviciul de transport. Bineînțeles că este foarte importantă strategia de a face cumva ca serviciul de termoficare în Timișoara să supraviețuiască și de aceea vă rog pentru un vot pozitiv”, a explicat primarul Dominic Fritz, în plen.
Radu Țoancă, consilier local PSD, l-a dat de gol pe edilul-șef, anunțând că OMV este firma cu care Primăria Timișoara se află în negocieri avansate privind preluarea serviciului de transport a energiei termice.
„Domnule primar, mult succes în negocierile cu OMV-ul. Vreau să vă întreb dacă reușiți să vă încadrați până în data de 1 august cu preluarea acestor servicii de transport și distribuție, în condițiile în care până atunci am dat o hotărâre de consiliu local ca aceste două lucruri să fie apanajul Colterm sau trebuie să prelungim termenul? De asemenea, am observat în acest an că foarte multe municipalități din România, și mă refer în special la Constanța și București, parcurg un drum exact invers decât cel pe care-l deschidem noi astăzi. Adică au fuzionat producția cu transportul și distribuția. La noi exact este o mișcare centrifugă”, a afirmat Radu Țoancă.
Pe de altă parte, Dominic Fritz a precizat faptul că sunt șanse ca serviciul de transport să fie separat de cel privind producția energiei termice chiar de la data de 1 august.
„Scopul este să agreăm cumva o tranziție lină între Colterm și acest nou serviciu. Sunt optimist că vom și reuși. Pentru cazul nostru, în care vrem să deschidem piața la noi producători, în care avem o firmă în insolvență care mai greu poate să acceseze fonduri pentru a retehnologiza și mult mai greu poate să convingă alți producători de pe piață să se asocieze cu ea, este cumva singura variantă prin care noi am găsit un interes pe piață să investească în termoficarea din Timișoara. Avem nevoie de noi investitori și pentru situația noastră locală, această despărțire, în acest moment cel puțin este singura soluție. Am insistat să votăm astăzi (n.r. marți) pentru că eu zic că ne încadrăm până la 1 august. Este și aleasă această dată în vară pentru a nu fi sub presiunea iernii pentru această tranziție”, a adăugat primarul Timișoarei.