Un nou secretar general la Primăria Timișoara

stiri de la primaria timisoara

Adina Pokker, fosta președintă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, este noul secretar general al Primăriei Timișoara.

Începând din această săptămână, Primăria Timișoara are un nou secretar general. Este vorba de Adina Pokker, fosta președintă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, Adina Pokker. Aceasta a promovat concursul de recrutare pentru funcția de secretar general.

Doamna Adina Pokker a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara în anul 1996. Pe parcursul carierei profesionale, a fost judecătoare la Judecătoria Timișoara, la Tribunalul Timiș și, din anul 2009, la Curtea de Apel Timișoara. A căpătat experiență suplimentară, printre altele, ca purtător de cuvânt al Tribunalului Timiș și ca președinte al Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Din 2021 până în 2024 a fost președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara. Este căsătorită și are doi copii”, a transmis Primăria Timișoara.

Postul de secretar general al Primăriei Timișoara a fost vacant din 2016 și ocupat temporar. În anul 2021 a fost organizat un concurs pentru ocuparea acestuia, dar niciun candidat nu l-a promovat, întrucât nu a obținut punctajul minim necesar. La concursul desfășurat între septembrie – octombrie 2024 au participat trei candidați. Primăria Timișoara a folosit o aplicație digitală pusă la dispoziție de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care a extras automat şi aleatoriu subiectele pentru proba scrisă din cele 350 de propuneri formulate de membrii comisiei de concurs, dintr-o bibliografie amplă de 14 legi și acte normative.

Secretarul General are un rol esențial în funcționarea administrativă a instituției, oferind expertiză juridică și asigurând legalitatea deciziilor și hotărârilor emise de primar și consiliul local. Printre atribuțiile sale principale se numără avizarea proiectelor de hotărâri și contrasemnarea pentru legalitate a dispozițiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului local, precum și participarea activă la ședințele consiliului”, a informat Primăria Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/