Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Timiș au depistat un nou focar de COVID-19. Este vorba despre o unitate sanitară privată din Timișoara unde au fost diagnosticate cu coronavirus patru persoane.
Potrivit unor informații, cele patru cazuri ar fi apărut la Nefromed. Alte patru cazuri au fost depistate la un focar deja existent. Este vorba despre Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Lugoj, unde, în total, vorbim de 76 de persoane diagnosticate cu COVID-19.
Pe lista DSP Timiș se mai află: o unitate economică din Timișoara (16 cazuri), o unitate economică din Buziaș (6 cazuri), o farmacie privată din Timișoara (10 cazuri), un centru rezidențial pentru persoane vârstnice din Timișoara (33 de cazuri), o altă firmă din Timișoara (11 cazuri), Școala Gimnazială Nr. 19 Avram Iacu din Timișoara (3 cazuri), o firmă din Sânnicolau Mare (9 cazuri), Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Periam (11 cazuri), și Liceul Teologic privat din Timișoara (5 cazuri).
În ultimele 24 de ore, au fost finalizate 10 anchete epidemiologice, iar în curs de desfășurare sunt opt. În județul Timiș, în total, au fost depistate cu COVID-19, 3.472 de persoane.