Un mărțișor cu aburi … pe cea mai veche cale ferată montană din Sud-Estul Europei

pe viaduct trenul Anina-Oravita sau Semeringul Bănățean

14 tuneluri, 10 viaducte, tăieturi în munte, pe o lungime de 21 km. Primiți în dar un mărțișor inedit, o călătorie romantică cu Semeringul Bănățean pe cea mai frumoasă și spectaculoasă linie ferată de munte din sud-estul Europei.

Întâmpinați primăvara cu un mărțișor romantic, inedit, descoperind natura prin geamurile celebrului Semering Bănățean, pe ruta de cale ferată dintre Oravița și Anina.  14 tuneluri, 10 viaducte, tăieturi în munte pe o lungime de 21 km, deci peste două treimi din întregul traseu, asta vă așteaptă în minunata călătorie, programată pentru 1 martie, de către agenția de turism Pitorescu.

Desigur că ziua nu se va rezuma doar la călătoria cu trenul, ci la mult mai mult. Se va vizita și cascada Bigăr, iar turiștii vor face o scurtă drumeție printre morile de pe valea Almăjului. Excursia este accesibilă tuturor vârstelor, ideal pentru grup de prieteni sau chiar și familii cu copii, iar costul este de 180 lei pentru excursia achitată până în 26.02.2025.

Tarifele nu includ intrările la obiectivele turistice (acestea sunt opționale) și mesele servite. Plecarea se va face din Timișoara, la ora 07.30, iar întoarcerea, în jurul orei 21.00. Toți cei care doresc să participe sunt invitați să trimită un mesaj aici.

tren anina oravita semeringul banatean

trenul Anina-Oravita sau Semeringul Bănățean

Ruta Oravița – Anina durează aproximativ două ore și este și prima cale ferată montană din țară, inaugurată în 15 decembrie 1863. A fost a cincea cale ferată de pe teritoriul actual al României, având o lungime totală de 33,4 km, construcția sa durând aproape 16 ani. Construirea acestei linii feroviare montane a fost o adevărată provocare tehnică și logistică, pentru că regiunea montană, cunoscută pentru relieful său accidentat și peisajele spectaculoase, a necesitat soluții ingenioase pentru depășirea dificultăților terenului.

Calea ferată Oravița-Anina mai poartă numele și de Semeringul Bănățean datorită asemănărilor cu calea ferată „Semmering” din Austria, construită cu câțiva ani înainte. Cele două linii ferate sunt asemănătoare atât din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, cât și al frumuseții zonelor montane pe care le străbat.  Calea ferată Oravița – Anina rămâne este considerată una dintre cele mai pitorești rute feroviare din România, oferind pasagerilor o călătorie de neuitat, prin peisaje spectaculoase. Linia ferată, o realizare tehnică fără egal în România, este inclusă în patrimoniul cultural național, fiind declarată monument istoric clasa A, iar trenurile turistice care circulă pe această rută sunt o atracție populară.

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/