Un lugojean a devenit campion european la găini!

radu tustean, campion european

Crescătorul lugojean Radu Tuștean a devenit campion european la expoziția continentală specializată în găini rasa Orpington, care a avut loc în orașul francez Mulhouse din Alsacia la finalul lunii octombrie.

Radu Tuștean a obținut titlul european cu un exemplar Orpington Rossenkam (cu creasta bătută), care a fost apreciat de juriu cu 95 de puncte. Tot 95 de puncte a obținut și crescătorul Ioan Hoban, cu două exemplare Orpington galben cu creasta normală, respectiv bătută, devenind vicecampion european. Radu Tuștean a reprezentat Asociația Nako din Sânnicolau Mare, iar Ioan Hoban Clubul A.S. „Fauna” – Cerc Militar Lugoj.

La expoziția de la Mulhouse au fost expuse 8.450 de păsări de rasă: porumbei, găini, canari, dar și iepuri, hamsteri și broaște țestoase. În mod firesc, secțiunea principală a expoziției a fost dedicată rasei Orpington. Au fost expuse 765 de exemplare provenind de la crescători din opt țări: Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Germania, Italia, Suedia și România, care a avut în concurs patru crescători.

Și Vârșețul, orașul cel mai apropiat de România, din țara vecină Serbia, a găzduit în perioada 27 – 29 octombrie expoziția de club cu participare internațională de porumbei, găini, rațe, gâște, papagali și iepuri. Au participat crescători din Serbia, Croația, Bosnia Herțegovina, Muntenegru și România. Din România a participat A.S.C „Porumbelul 1929” Lugoj cu 64 de porumbei. În total, au expus 177 de crescători, care au prezentat 1.616 porumbei, 160 de găini, gâște, rațe, iepuri și papagali. Din Lugoj au expus opt crescători, care au obținut tot atâtea titluri de campioni, la mai multe rase de porumbei: Ioan Mihali (Gulerat), Gheorghe Crașovan (King), Zeno Groza (Roller de Lugoj), Gheorghe Birgian (Roller de Lugoj), Ioan Frățilă (Bimoțat de Botoșani), Doru Drinovan (American Giant Hower), Francisc Suljok (Lux polonez), și Ioan Crâștiu (Jucător de Basra). Delegați din partea clubului au fost Ioan Mihali, Ioan Crâștiu și Gheorghe Crașovan.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/