Aflată într-un litigiu tot mai mare cu Justiţia şi societatea civilă, Elena Udrea reuşeşte să trezească furia tuturor. Nu scapă nici Băsescu Traian, despre care Elena Udrea afirmă că ştia de la ea despre diverse măgării. Mai mult, când a fost invitată la DNA, cu o zi înainte l-a informat pe Băsescu. Declaraţiile ei, multe incendiare, s-a conchis că au la bază frica ei de puşcărie şi reprezintă un fel de contraatac pentru atenţionarea unor persoane că dacă n-o lasă în pace va spune tot ce mai ştie. Şi se pare că ştie multe. Ca sursă alternativă de informaţii pentru Băsescu Traian, ne lasă să înţelegem că de fapt ea conducea România, şi nu preşedintele Băsescu. Indicii sunt numeroase. De exemplu, Dorin Cocoş, fostul soţ, i-a cerut să-i înlesnească o intrare la generalul Coldea şi la şeful SRI, Maior. De aici ne lasă să înţelegem că ea îşi permitea să dispună cu cine să se întâlnească sau nu conducerea SRI. Influenţa ei era atât de mare, adică, nelimitată, încât nu se dădea în lături să facă programările la conducerea SRI-ului. Coldea i-ar fi cerut lui Cocoş să-i dea lui Sebastian Ghiţă suma de 500 de mii de euro cash. Adică, la SRI se practica traficarea influenţei. Mai mult, chiar a ajutat alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României şi, împreună cu Victor Ponta, într-o locaţie privată, au pus la cale punerea pe funcţie a Laurei Codruţa Kovesi şi a Alinei Bica. Băsescu, tot mai izolat şi fără informaţii, era obligat să folosească această sursă alternativă, adică pe Elena Udrea. Întreaga viaţă politică şi socială era controlată de ea. În fond, ce a mai rămas din ea şi din Băsescu? Acum ea este o femeie care i-a făcut pe marii bărbaţi să se ascundă pe sub mese şi are încredere în Justiţie. Se pregăteşte să facă alte declaraţii incendiare. Din nefericire, pompierul de serviciu, Băsescu Traian, a ieşit la pensie. Până una-alta, şi-a angajat body-guard. A mai spus că există o putere ocultă şi că generalul Coldea ar vrea să pună mâna pe întreaga Românie. Vedeţi, e o luptă halucinantă şi paranoică între cei doi: care dintre ei vor să conducă România. DNA-ul însă n-are nicio treabă cu bălăcărelile lui Udrea la adresa lui Coldea, cere avizul Parlamentului pentru declanşarea urmăririi penale, nu doar a ei, ci şi a foştilor miniştri Ariton şi Vosganian. Săptămâna viitoare vom afla punctul de vedere al Parlamentului şi îl aşteptăm şi pe Iohannis. Să ne povestească cum l-a făcut Elena Udrea preşedinte.