Discuțiile PSD-ului cu PPDD-ul pentru alianțe în teritoriu continuă. Viitorul prim-ministru, Liviu Dragnea, își face de-acum încălzirea. Îl va însoți la negocieri pe Victor Ponta, pentru a nu-l lăsa să facă vreo prostie. Să treacă la PPDD și să se înfrățească și el cu Dan Diaconescu, după modelul Antonescu-Blaga. Sau, mai rău, să devină independent, cum au făcut două doamne parlamentare din PPDD. Acestea au declarat că sunt nemulțumite de faptul că trebuie să facă majorități cu PSD, acolo unde asemenea majorități în consiliile locale au fost deja făcute cu PDL-ul și cu PNL-ul. Ar fi dramatic să plece din partid acum, în preajma alegerilor pentru Cotroceni, acolo unde îl vede Dragnea pe Ponta, care, cică, i-a promis că-l lasă în locul său, la partid și la Guvern. Nici liberalii nu sunt liniștiți în teritoriu. Acolo a început vâlva după ce s-a constituit grupul Tăriceanu. Mulți aleși locali, de ordinul sutelor, nu vor fuziunea cu PDL-ul, considerând că sunt lăsați pradă lui Băsescu, omul împotriva căruia au luptat în 2012, luptă care i-a ajutat să câștige alegerile locale. Johannis se vede nevoit să-și strice ziua cu discuții nesfârșite cu aceștia, adunați pe regiuni în ședințe comune. Probabil, acum neamțul înjura în barbă. Cine dracu l-a pus să se înhăiteze cu Antonescu? L-a lăsat singur în fața lupilor din teritoriu, păcălindu-l că-l va face viitorul președinte. Ehe, politica asta e așa cum e lumea, începe să priceapă și el cum stă treaba. Guvernul are alte probleme. Legea insolvenței bate pasul pe loc. Deși a fost adoptată, ea nu a fost promulgată și nu poate produce efecte. După cum se știe, insolvența este prefața falimentului. Foarte multe firme uzează de aceste insolvențe pentru a nu mai plăti către bugetul de stat unele impozite. Deci, bugetul este văduvit de aceste sume datorate de firme. Este o șmecherie pe care guvernul vrea s-o stopeze prin această lege a insolvenței. Care este situația legii? Se află la Curtea Constituțională. Care a respins obiecțiile aduse legii, dar n-a întocmit motivarea. Fără motivare nu poate fi promulgată. Și, deci, nu poate fi publicată în Monitorul Oficial și punerea sa în funcțiune, să poată aduce bani la buget. Situație neplăcută pentru guvern, care are interes s-adune cât mai multe sume la buget, mai ales acum când s-a redus CAS-ul cu cinci la sută și e nevoie de bani. În disperare de cauză, Ponta scrie Curții Constituționale, cerând să grăbească motivarea. Președintele Zegrean îi răspunde oarecum obraznic. Motivarea se face în termen de 30 de zile de la luarea hotărârii. Așa că să mai aibă răbdare, termenul de 30 de zile încă nu s-a împlinit. Se pare că se va împlini pe 21 iunie și va trebui să iasă. Să-l vedem atunci pe Băsescu ce va face. Se va grăbi să o promulge sau va găsi alte tertipuri pentru a o împiedica să devină opozabilă tuturor celor aflați în insolvență. Trecem acum la alte meteorologii. După cum știți, plouă. Plouă cu trăsnete de o bună bucată de timp. Guvernul începe să se teamă că recolta de anul astă ar putea fi afectată. Asta însemnând altă gaură în buget. Situație inacceptabilă. Deci, să se dea o ordonanță de urgență pentru încetarea ploilor.