Salvatorii din Timișoara s-au mobilizat în număr mare pentru căutarea unui bărbat care s-a aruncat în Bega.
Pompierii din Timișoara anunță că joi seara, în jurul orei 18:35, au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute în apă, în zona Splaiului Peneș Curcanul.
„La fața locului intervin echipaje de pompieri din cadrul celor 2 Detașamente din Timișoara, urmând să mai sosească în sprijin o autospecială de primă intervenție, o barcă și 2 pompieri din cadrul Stației Buziaș”, a informat ISU Timiș. Bărbatul nu a fost încă găsit. Misiunea este în dinamică.
Update: Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi intrat în Bega să înoate, iar la un moment dat nu a mai ieșit la suprafață.
După mai bine de două ore de căutări, bărbatul a fost extras de echipajul de scafandri și predat echipajelor medicale care au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat.
„Bărbatul de 37 de ani, cu domiciliul în localitatea Jebel, a fost extras din apă decedat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiș.
Asociația Culturală ArtVibe vă invită la deschiderea expoziției „Live Frequencies”, semnată de fotografa Diana Ciorba, marți, 17 martie, la ora 18:00, în Foaierul Centrului Universitar al Universității Babeș-Bolyai. Știam...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

