Un bărbat în toată firea a deschis ochii pentru prima oară la Spitalul Municipal Caransebeș

untitled design set 970x90 px

Medici de renume din Timișoara, care activează și în Caransebeș, încep să-și pună amprenta în unitatea medicală din municipiul de pe Timiș și Sebeș, prin premierele medicale efectuate și datorită achiziției aparaturii medicale din ultimii ani. Altfel spus, un caransebeșean a deschis ochii pentru prima dată la spitalul din oraș, și nu ne referim la un nou-născut, ci la un bărbat care nu putea ține ochii deschiși, întrucât pleoapele rămâneau tot timpul căzute.

La Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a avut loc o nouă premieră medicală în domeniul chirurgiei plastice la nivel județean. Singh Bhupinder, medic specialist în chirurgie plastică, a operat în premieră la SMU Caransebeș un pacient diagnosticat cu bleferospasm, o contracție anormală, necontrolată a pleoapelor. Practic, înainte de operație pacientul trebuia să depună un efort semnificativ pentru deschiderea ochilor, iar de cele mai multe ori reușea asta doar cu ajutorul degetelor.




publicitate ziar expresb 1000x100

„Este vorba de o boală rară, un astfel caz fiind semnalat la aproximativ 250.000 de persoane”, spune medicul specialist Singh, care lucrează în Caransebeș din 2015 și care a mai efectuat câteva intervenții în premieră pentru unitatea spitalicească. Printre acestea amintim de terapia prin presiune negativă, destinată tratamentului unor plăgi, care stagnează în vindecare, în special pentru ulcere decubit (escare), ulcere diabetice și varicoase, plăgi post-operatorii, plăgi traumatice, pre și post transplant de piele.

„Toate acestea se realizează cu ajutorul unui aparat medical special conceput, care exercită asupra rănii o presiune sub-atmosferică, controlată, care grăbește procesul de vindecare. Astfel, prin intermediul unor kituri speciale de pansamente se obține apropierea marginilor plăgii, eliminarea excesului de fluid și îmbunătățirea fluxului sangvin, determinând evoluția favorabilă a plăgii”, explică medicul Singh Bhupinder.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/