UMF, inclusă în lista celor mai performante 500 de instituții de învățământ superior medical

umf

Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara a fost inclusă în clasamentul Global Ranking of Academic Subjects – Clinical Medicine (Shanghai Ranking). Pentru anul 2022, UMF a ocupat poziția 401 din 500. În Shanghai Ranking 2022, domeniul Medicină Clinică, s-au calificat în primele 500 de poziții doar două instituții de învățământ superior din România.

Shanghai Ranking este unul dintre clasamentele universitare de referință la nivel mondial, fiind principalul instrument de clasificare al performanțelor academice universitare.

Global Ranking of Academic Subjects este publicat anual, din 2009, și este primul clasament universitar în care punctajul folosit pentru clasificare este obținut printr-o meta-analiză a mai multor domenii de performanță, oferind o imagine mai fidelă a performanței academice globale.

În stabilirea clasamentului, Global Ranking of Academic Subjects, Clinical Medicine utilizează cinci principali indicatori de performanță: numărul de publicații în jurnale științifice poziționate în top 25% din punct de vedere al factorului de impact, conform Web of Science; numărul de citări obținute de articolele publicate cu afilierea instituției; numărul de colaborări internaționale materializate prin publicarea de articole științifice; numărul de articole științifice publicate în The New England Journal of Medicine și Lancet și numărul de alumni ai universității laureați ai premiilor Nobel sau Lasker-DeBakey Clinical Medical Research.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/