Umbrărescu reaprinde flacăra în combinatul de la Oțelu Roșu! Cu 12 milioane de euro!

dorin umbrarescu preia combinatul de la otelu rosu
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

„Regele asfaltului”, Dorin Umbrărescu, redeschide combinatul de pe Valea Bistrei, chiar în toamna acestui an!

Cu o avere estimată la peste 300 de milioane de euro, familia Umbrărescu a fost convinsă să preia combinatul de la Oțelu Roșu, pe care rugina îl amenința de ani buni. Primarul Luca Mălăiescu a ajuns la Alexandru, fiul cel mare al lui Dorin Umbrărescu, căruia i-a prezentat oportunitatea de a produce pe Valea Bistrei componentele metalice de care societățile familiei sale au nevoie. N-a fost deloc simplu, însă ieri a fost semnată tranzacția. Asta și datorită implicării prefectului Ioan Dragomir, care a mers personal la Ministerul Finanțelor Publice pentru a debloca o situație artificial creată în județ. Deputatul Silviu Hurduzeu a făcut la rândul său ce trebuie, iar acum Oțelu Roșu primește o nouă gură de oxigen.

„E adevărat, am vești bune. De câteva luni se încearcă preluarea sau cesionarea creanțelor de la uzina de la Oțelu Roșu. În urmă cu ceva timp, domnul deputat Silviu Hurduzeu și domnul primar Mălăiescu m-au rugat să facem o vizită la Ministerul de Finanțe, la ANAF, pentru a clarifica anumite aspecte tehnice vizavi de cesionarea creanțelor. Am reușit acest lucru și astăzi vă pot spune că s-au cesionat creanțele la combinatul de la Oțelu Roșu. Au fost adjudecate de către o firmă din județul Bacău, care devine, practic, principalul creditor al combinatului. Pe lângă cele circa 12 milioane de euro cât au costat creanțele, pe care firma s-a angajat să le aducă în termen de maximum 30 de zile, dar le va aduce săptămâna viitoare, trebuie să dispună de un capital serios pentru redeschiderea combinatului. Din câte cunosc, firma e foarte serioasă, în prima etapă va avea 100 – 150 de angajați și 300 – 400, până anul viitor.”, a declarat prefectul Ioan Dragomir pentru expressdebanat.ro.

Reprezentantul Guvernului României în Caraș-Severin i-a felicitat pe primarul Luca Mălăiescu și pe parlamentarul Silviu Hurduzeu pentru implicarea lor în repornirea combinatului, dar a dezvăluit că au existat și persoane mai puțin entuziaste. „Am discutat săptămâna trecută cu conducerea Direcției Regionale a Finanțelor Publice Timișoara și își exprima cumva nelămurirea, n-a înțeles poziția șefului Finanțelor din Caraș-Severin. La o întâlnire în biroul directorului general, domnul Cozma l-a luat la întrebări și chiar l-a sfătuit pe acest investitor să își vadă de treburile lui fiindcă e complicată treaba la Oțelu Roșu. N-a înțeles nici dumnealui, nu am înțeles nici eu, dar bine că s-a semnat decizia de cesionare a creanțelor!”, a mai spus prefectul de Caraș-Severin.

Primarul Luca Mălăiescu a ținut totul secret până astăzi, deși a trecut aproape jumătate de an de la prima întâlnire cu Alexandru Umbrărescu. Spune că s-a ferit să voreascp despre redeschiderea combinatului pentru că nu a vrut să creeze speranțe deșarte. „Dumnezeu binecuvântează orașul Oțelu Roșu și ne aduce această mare, mare bucurie! În urmă cu 6 luni, prin prietenii comuni de la București, am discutat cu fiul cel mare al familiei Umbrărescu, cu Alexandru. A venit personal cu elicopterul la Oțelu Roșu, am avut o primă discuție cu el, după care ne-am întâlnit de foarte multe ori. Mulțumesc colegilor din conducerea centrală PSD, precum și lui Silviu Hurduzeu și domnului prefect Dragomir, care m-au ajutat să deblocăm combinatul. Sunt mulți oameni care s-au opus din toate puterile ca el să repornească. Am discutat ieri cu Alexandru, după ce a semnat la Reșița cesionarea creanțelor, au banii pregătiți pentru ca în toamna acestui an să iasă fum de la combinat. Familia Umbrărescu are o imagine foarte bună, e serioasă, dă dovadă de profesionalism. Asta înseamnă enorm pentru Valea Bistrei, vor fi câteva sute de locuri de muncă și am înțeles că și salariile vor fi foarte atractive.”, a comentat Luca Mălăiescu.

1000x100 (3)

Prin firmele sale, Dorin Umbrărescu este unul dintre cei mai importanți constructori de autostrăzi din România, cu o cifră de afaceri ce depășește pragul de un miliard de euro!

 

foto: romaniatv.net

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/