Ultima zi pentru plata la termen a 50% din impozitul agricol pe 2017

Data de 25 octombrie este termenul-limită de plată la prima tranșă (50%) din impozitul pe veniturile din agricultură, dar și pe veniturile din activități independente. Pentru impozitul agricol, Codul Fiscal prevede norme de venit în funcție de suprafața terenului și de efectivul de animale deținut, informează Mediafax.

Prin venituri din desfăşurarea unei activităţi agricole se înţelege veniturile obţinute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea sau creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Impozitul anual este calculat prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului stabilit pe baza normei de venit. Impozitul astfel determinat de organul fiscal competent reprezintă impozit final şi nu se recalculează.

Declaraţiile cu terenul lucrat trebuie depuse de către fermieri până la data de 25 mai. Apoi, plata impozitului anual stabilit conform deciziei de impunere anuale se efectuează în două rate egale: 50% din impozit până la data de 25 octombrie inclusiv și 50% din impozit până la data de 15 decembrie inclusiv.

Veniturile din activități agricole sunt neimpozabile în limitele următoarelor plafoane ale suprafețelor cultivate: cereale – până la 2 ha, plante oleaginoase – până la 2 ha, cartofi – până la 2 ha, sfeclă de zahăr – până la 2 ha, tutun – până la 1 ha, hamei pe rod – până la 2 ha, legume în câmp – până la 0,5 ha, legume în spaţii protejate – până la 0,2 ha, leguminoase pentru boabe – până la 1,5 ha, pomi pe rod – până la 1,5 ha, vie pe rod – până la 1 ha, arbuşti fructiferi – până la 1 ha, flori şi plante ornamentale – până la 0,3 ha. Pentru suprafețele mai mari se percepe un impozit diferențiat pe fiecare județ și tip de plantație.

În cazul anumalelor deținute de proprietari, plafoanele de scutire de la impozitul agricol sunt: vaci – până la 2 capete, bivoliţe – până la 2 capete, oi – până la 50 de capete, capre – până la 25 de capete, porci pentru îngrăşat – până la 6 capete, albine – până la 75 de familii, păsări de curte – până la 100.

Pe lângă cota de 16%, trebuie achitată şi contribuţia la asigurările publice de sănătate (CASS), de 5,5% din venitul estimat.

Sursă foto: euractiv.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/