Ultima săptămână

De azi începe o săptămână cu mari implicaţii în vieţile noastre. Întâi, că se cam termină fugăreala politicienilor noştri de către procurori. Păi, cum aşa? Se cam termină etapa de masă a parchetarilor. Vor fi lăsaţi şi ei în pace, să meargă la familiile lor, la un şpriţ relaxant cu tata socru ori la croşetat un mileu cu mama soacră, cea dragă, pe care n-a mai văzut-o de când a început campania. Oameni sunt şi ei! Şi-au făcut datoria, au cărat atâtea Biblii după ei! Pe de altă parte este vorba de o săptămână importantă şi pentru trei parlamentari PSD: Viorel Hrebenciuc, domnii Diniţă şi Adam, care vor fi lăsaţi la mâna colegilor lor. Probleme cu pădurile, cu numitul Căncescu, libertatea lor stă sub semnul ridicării de mână: a fi sau a nu fi arestaţi, aşa cum au cerut procurorii DNA. Şi pentru competitorii pentru preşedinţie săptămâna asta devine foarte importantă. Este ultima legală înainte de alegeri, perioada în care candidaţii vor participa la dezbaterea programelor lor, de care au fugit până acum ca dracul de tămâie, probabil, de teamă să nu-şi fure unii altora ideile. La Senat, altă hotărâre grea: senatorii trebuie să se pronunţe în legătură cu senatorii Andronescu şi Miky Şpagă, şi anume dacă vor fi arestaţi sau nu, aşa cum au cerut procurorii. Aşadar, o săptămână în care se va tremura zdravăn, dar se va vedea şi cât de bine funcţioneză spiritul de gaşcă din Parlament. În acest timp, între două ţoale pe care le aruncă în valiză, Băsescu Traian trage cu coada ochiului, să vadă dacă mai funcţionează sistemul creat de el la parametrii proiectaţi. În acestă zi de luni şi Klaus Iohannis află dacă a fost în incompatibilitate, aşa cum l-a declarat ANI, pentru participarea lui în consiliile de administraţie la nişte societăţi aparţinătoare primăriei din Sibiu. E nasol să stai cu sula în coaste şi să nu ştii dacă ai voie sau nu să candidezi la preşedinţie. După ce ai muncit atât! Că nu-i puţin lucru să scapi de Crin Antonescu şi să-i furi partidul. Apoi, fuziunea cu PDL şi trecerea la Popularii Europeni. A fost muncă, nu jucărie! Despre turneul prin ţară, pentru a cunoaşte membrii liberali, ce să mai vorbim! E de plâns? Este! Întrebarea e câtă ordine face DNA-ul în campania electorală. Pentru că alegătorii nu văd altceva. Dosare penale, arestări, cereri la Parlament pentru reţineri şi percheziţii, tot felul de astfel de lucruri, pe care le vede electoratul, care se pregăteşte să voteze DNA-ul în funcţia de preşedinte. Restul nu mai contează, oricât ar vrea Tăriceanu, în lupta lui cu ceilalţi, ca România să devină a şaptea putere a Europei. Nu! E mult mai interesant ce face DNA-ul!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/