La Timișoara este ultima săptămână cu reduceri la plata taxelor

reducere la plata taxelor, la timisoara

Peste 110.000 de timișoreni, adică aproximativ jumătate din numărul total al contribuabililor, și-au plătit deja taxele.

Primăria Timișoara informează că peste 110.000 de persoane și-au plătit dările. Asta înseamnă aproximativ jumătate din numărul total al contribuabililor. Aceasta este ultima săptămână în care timișorenii pot beneficia de bonificația de 10% pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an 2024.

Din totalul plătitorilor persoane fizice, aproximativ 50% au achitat online. Plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online, cât și fizic la casieriile din incinta sediului Direcției Fiscale de pe str. Demetriade nr. 1 (incinta Iulius Town) sau la oficiile poștale din oraș.

Programul cu publicul al Direcției Fiscale este luni – joi, orele 08:30 – 16.00 și vineri, orele 08:30 – 14.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/