Un accident feroviar s-a produs în zona Gării Boldur la oracurentă 19:07, între un tren care circula pe direcția Timișoara-Iași și un autoturism cu numere străine. Din primele informații, două persoane de origine italiană au fost scoase din autoturism în stare de șoc și preluate de către SMURD.
Update ora 20:40
Circulația feroviară este blocată deoarece trenul prezintă avarii. O locomotivă de ajutor a fost solicitată din Gara Timișoara Nord, pentru a relua plecarea din Topolovăț. 100 de persoane se află în locomotiva implicată în accident. Trenul este încălzit și prezintă condiții decente pentru călători până la restabilirea cursei.
Trenul IR1838, care circula pe ruta Timișoara-Iași a colizionat cu un autoturism în care se aflau doi bărbați de origine italiană cu vârste între 30-40 de ani. Forțele de ordine din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș s-au deplasat la locul accidentului cu o autospecială de primă intervenție, o autospecială de descarcerare, însosiți de SMURD și de nouă subofițeri.