TVA split? „Nu va mai fi obligatoriu pentru toată lumea. În principiu“!

Premierul Mihai Tudose a anunţat, ieri, că măsura privind „TVA split“ nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele, ci doar pentru cele care intră în insolvență, în faliment sau au înregistrat întârzieri la plata TVA.

Întrebat ce se va întâmpla cu modificările la Codul fiscal privind TVA split, Tudose a spus: „Au început nuanţările în urma discuţiilor cu patronatele. Unele observaţii ale patronatelor sunt corecte şi, pentru a scurta cumva din procedura legislativă, vom pune amendamente la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor. Cred că ar fi bine ca luni să le prezinte ministrul de Finanţe”. Premierul a declarat că măsura nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele.

„Nu va mai fi obligatoriu pentru toată lumea, ci, în principiu, pentru firmele care intră în insolvenţă, în faliment sau firmele cu istoric fiscal nu foarte coerent, cu 2-3-4 întârieri la TVA. Va fi şi un sistem de premiere, încercăm să-l fixăm, şi va fi anunţat în momentul depunerii amendamentelor, dar foarte curând”, a adăugat Tudose, citat de Mediafax.

CITEŞTE ŞI: Doar patru firme din Caraș-Severin au ales să plătească TVA-ul defalcat!

Senatul a decis, marți, retrimiterea la Comisia de buget a proiectului de lege privind plata TVA defalcată, liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, motivând că nici MFP, nici inițiatorii amendamentelor nu au clarificat aspecte care țin impactul bugetar al exceptării de la aplicarea obligatorie.

„Solicităm Senatului încuviințarea retrimiterii la comisie pentru o săptămână. La amendamentele care s-au formulat în cadrul dezbaterilor la comisie, nici inițiatorii, nici Ministerul Finanțelor nu au clarificat o serie întreagă de aspecte care țin impactul bugetar al exceptării de la aplicarea obligatorie de la 1 ianuarie a unor categorii de contribuabili. S-a făcut propunerea și s-a admis în comisie să se aplice TVA defalcat doar pentru companiile care au contracte cu statul. Au mai apărut în dezbaterea publică și chestiuni legate de companiile care sunt în situații de insolvență, de aceea aș vrea să avem câteva cifre ceva mai complete”, a spus în plenul Senatului liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/