Turnul de apă din zona Iosefin se află în plin proces de reabilitare, cu scopul transformării lui în centru cultural. Primăria Timișoara anunță că, totuși, șantierul poate fi vizitat de studenți, pentru care se organizează tururi ghidate chiar din această săptămână.
Primăria Timișoara anunță că, din această săptămână, începe seria de tururi ghidate pentru studenții curioși să vadă cum se desfășoară lucrările de reabilitare a turnului de apă din zona Iosefin. Astfel, joi, 10 februarie, va avea loc prima vizită pe șantier.
„La finele șantierului care a început în toamna anului 2021, Centrul Cultural Castelul de Apă va deveni unul din punctele de atracție ale cartierului Iosefin și ale Timișoarei. Până atunci însă, el le poate oferi surprize studenților de la Arhitectură, Construcții, Istorie și nu numai. Cei pasionați de construcțiile industriale și patrimoniul cultural timișorean, precum și de felul în care acestea au reușit să treacă testul timpului, sunt invitați să vină în vizită pe șantier, pentru a afla mai multe despre felul în care a fost ridicat turnul, despre principiile sale de funcționare și despre cât de important a fost el pentru oraș. Tinerii vor putea vedea, de asemenea, cum se desfășoară procesul de restaurare și etapele refuncționalizării monumentului istoric în centru cultural”, a transmis Primăria Timișoara.
Studenții interesați se pot înscrie pentru vizita de joi completând acest formular: https://bit.ly/vizita1CasteldeApa. Vor fi grupuri de cel mult 20 de persoane, coordonatorul tururilor fiind inginerul Cornel Farcaș.
Turnul de apă din zona Iosefin va fi transformat în centru cultural în cadrul unui proiect finanțat cu bani norvegieni. Valoarea investiției se ridică la 2,2 milioane de euro, iar data de finalizare este sfârșitul lunii februarie 2024.
„Rezultatul intervenției cuprinde un spațiu multifuncțional neconvențional pentru evenimente sau activități expoziționale și culturale de interior și exterior; un traseu de parcurgere către punctul de observație și contemplare a urbanului (lanternou); un spațiu de socializare și o cafenea neconvențională; un punct de interes pentru o stație vaporetto și un punct de interes în traseul velo existent. Capacitatea maximă a Turnului de Apă este de 70 de persoane”, a informat Primăria Timișoara.