Întâmplări cu Elena Udrea. Un turneu electoral prin ţară. Să convingă electoratul român că merită s-o voteze. La Slobozia a vrut să facă o baie de mulţime. Că aşa a învăţat-o expiratul de Băsescu. Ce a ieşit? O baie de noroi. Mulţimea a luat-o cu huo şi a gonit-o cu diferite vorbe de dragoste. Du-te, tanti, unde a înţărcat iapa Mutu şi lasă-ne în sărăcia noastră! N-a convins pe nimeni şi s-a cărat cu coada între picioare. A urmat oraşul Galaţi. Aceeaşi poveste. I s-a adus aminte de nenorocirile pe care le-a făcut cât a fost la guvernare. Nu a înţeles nimic. Ea nu trăia din salariu sau din pensie. Tocmai pe cei care trăiesc din pensii şi salarii voia să-i convingă! Probabil, să le mai taie o dată. Că e de unde! Oamenii sunt bogaţi într-o ţară bogată, nu-i aşa? Elena Udrea a rezistat. A rezistat, că obrazul gros rezistă. De la Galaţi a plecat la Brăila, unde brăilenii, spre cinstea lor, au fost şi mai virulenţi. Cucoana a plecat cu amintiri plăcute din oraşele dunărene. Dacă nu era apărată de vlăjganii lui Băsescu, poporul ar fi sfâşiat-o cu dragostea sa. De remarcat este faptul că Elena Udrea duce la tăvăleală. Cu băile de mulţime are ea o problemă! Dar le arată ţâţele şi sutienul, iar pensionarii cad pe spate. Până şi englezii au rămas cu gura căscată văzându-i desu-urile. Şi o sfătuiesc să meargă aşa prin mulţime. Ba chiar primeşte şi donaţii pentru chestia asta. În jur de o sută de mii, aflăm şi ne dăm seama că mai sunt smintiţi care îşi strică banii pe Elena Udrea. Şi o a doua constatare: că Băsescu i-a făcut poporului român cea mai mare ticăloşie susţinând un asemenea candidat la preşedinţie. Întâmplări cu Iohannis. Aflăm că domnul Klaus Iohannis nu a depus niciodată vreo coroană de flori de ziua României, a tricolorului românesc sau de ziua imnului. Deşi locaţiile cu pricina se află cam sub ferestrele primăriei Sibiului. Ce rost are? De ce să-şi mai piardă vremea cu nişte cetăţeni şi însemnele lor? Care nu sunt şi ale lui. Ce are cu ei? Vrea doar să le fure ţara, ce mare lucru! O ţară pe care vrea s-o dezvolte nemţeşte, din meditaţii, nu-i aşa? O fi plătit impozite? Dar astea sunt alte fleacuri! Case să iasă! Şi totuşi, Iohannis a primit cele mai multe donaţii din partea susţinătorilor. Aproape patru sute de mii de lei. Vom vedea dacă banii n-au fost daţi în vânt. Eu cred că da.